Mic erou: anul în care educația s-a făcut în familie, nu la școală

Haideți să ne luăm un minut și să ne amintim cum a fost prima zi de școală pentru noi. Am fost entuziasmați, timizi sau speriați sau toate în același timp. Am primit abecedarele, am fost repartizați în băncile noastre, poate că am avut și norocul să ne alegem colegul de bancă dorit. Doamna învățătoare ni s-a prezentat, i-am dus florile luate de mama care poate că făcea fotografii din spatele clasei. Și poate că a mai rămas și niște timp să alergăm pe holurile și prin curtea școlii și să ne facem primii prieteni.

Generația care a început clasa pregătitoarea în anul școlar 2020-2021 nu a avut privilegiul momentelor descrise mai sus. Pentru picii de 6 ani care au absolvit grădinița în lockdown, primul contact cu școala a stat sub semnul confuziei și al liniștii propriei case.

Prima zi de învățământ primar a lui George

La vârsta de 6 ani, George este un copil extrem de timid și căruia îi lipsește în mod aparent interacțiunea cu alți copii de vârsta sa. Chiar și după redeschiderea școlilor, lui i-a fost greu să se adapteze după un an în care a desenat singur, la masa bunicilor lui. Întrebat cum a fost prima lui zi de școală, el nu a știut să identifice o amintire exactă fiindcă după atât de mult timp deconectat de la educație, încă nu își să seama cum ar trebui să arate aceasta, când a început și dacă a început de fapt.

Își amintește că se juca la grădiniță cu copiii în martie 2020 și că apoi nu a mai fost voie. Dar nu știe când a început școala. Fiindcă septembrie 2020 l-a găsit fără tabletă și fără internet. Prima lui zi de școală a arătat ca oricare altă zi, cu excepția faptului că a început să primească regulat fișe de lucru aduse de la școală de mătușa lui.

A rămas să lucreze și să deseneze la masa din bucătărie sau pe banca de piatră din fața porții. Mama nu a fost prezentă să îl încurajeze și să îi spună cât este de mândră de el fiindcă George a fost abandonat, mai mult mort decât viu, atunci când avea 3 luni. De atunci îl cresc bunicii din propriile pensii fiindcă mama nu a fost decăzută din drepturi și alocația nu ajunge la copil. Lipsurile financiare au fost vizibile în faptul că abia în iarna, spre finalul calvarului, bunicul a reușit să conecteze casa la internet astfel încât George să poată măcar să caute informații online pe telefonul lui vechi – tabletă nu a primit niciodată.

Iar cu copiii nu a alergat, însă e tare mândru de prietenia legată cu necuvântătoarele din curte fiindcă și-a petrecut pandemie având grijă de porc, de găini și de câinele familiei. Cu copiii încă se mai obișnuiește. Iar doamna învățătoare încă i se prezintă zilnic, cu noi cunoștințe, fiindcă izolarea de tehnologie într-o perioadă critică l-a lăsat la nivelul la care era atunci când a terminat grădinița. Spre deosebire de colegii lui, George ne spune că el încă nu cunoaște tot alfabetul, ci doar câteva litere.

Singurii responsabili de educația lui în timpul pandemiei au fost bunicul și mătușa, care au făcut tot posibilul din puținele resurse de care au dispus. Pentru ei, George e un mic erou încă de la 3 luni, pentru că l-au privit supraviețuind în ciuda a tot. De aceea au încredere că are puterea de a depăși acest moment, de a învăța ce este școala, și mai ales, de ce este. George se va adapta cu puterea specială pe care o au cei mici de a se vindeca repede, însă povestea lui creează ecou unei realități crunte ale pandemiei.

Educația tuturor copiilor care nu au avut mijloace tehnologice de a se conecta la ore a fost lăsată în grija și puterea familiilor, în ciuda dreptului universal al copiilor de a avea acces egal la educație. Împreună, pentru George, ne dorim ca toți copiii să aibă o șansă reală de a recupera lacunele de cunoștințe instalate în ultimul an și să le oferim siguranța de care au nevoie pentru a se bucura cu adevărat de primul septembrie, început de an școlar veritabil din viața lor.