Marius are cinci ani și l-am întâlnit la grădinița din satul Sohatu. Zi de zi, dimineață de dimineață, fie ploaie, fie soare, ia drumul în picioare și vine la grădiniță. La fel și ceilalți trei frați ai lui care nu lipsesc niciodată de la școală. Cu noaptea în cap se trezesc, se hrănesc unul pe altul, se îmbracă și iau drumul în picioare până la școală, chiar dacă sunt zile în care nu ar lăsa pentru nimic în lume căldura așternutului, pe care cu greu au găsit-o, într-o casă ce se încălzește cu economie.
Când sună ceasul, părinții sunt de mult plecați la muncă, la București și mai vin acasă abia seara, după ce se lasă din nou întunericul.
Profesoarele și educatoarea spun că sunt toți copii buni, dezghețați, ce-și dau interesul pentru învățătură și se visează într-o bună zi oameni de bine, cu o meserie, alta decât cea a părinților lor.
Marius, cel mai cuminte copil din grădiniță
Într-o clasă de peste 15 copii, Marius stă mereu la o măsuță, desenează, lipește și rezolvă fișe de lucru specifice vârstei lui. Nu-i auzi gura, e foarte liniștit și dornic de activități care îl provoacă.
„E cel mai cuminte, niciodată nu-mi face probleme. Când ceilalți copii aleargă, el se retrage și desenează sau colorează. E foarte inteligent și are toate șansele să ajungă departe dacă e susținut și ajutat. De multe ori îl duc eu acasă, pentru că frații lui nu au terminat școala și nu-l pot lua acasă. Iarna, chiar dacă le e greu, tot îl aduc la grădiniță, să nu mai facă focul în casă”, povestea educatoarea lui Marius.
O familie ce vrea cu orice chip să evolueze
Dana Ghiță l-a cunoscut pe viitorul ei soț pe când era doar o copilă de numai 15 ani. Nu mult după aceea, „s-au luat” și cu mâinile lor și-au construit o casă din chirpici. Aveau doar o cameră și aceea rece, neprietenoasă și fără prea multe condiții decente de trai. Dar era cuibul în care a înflorit iubirea lor și din care s-au născut cei patru copii.
La un moment dat și-au dat seama că au nevoie de un alt mediu în care să-și crească copii și unde să le ofere toate șansele către evoluție, așa că au cumpărat o casă cu două camere în sat și au plecat din „țigănie”. Nici acum nu au tot ce le trebuie, nu au baie, bucătărie și nici loc suficient, însă copiii au o cameră a lor unde își pot face temele și unde se pot juca.
Ei merg zi de zi la muncă, sunt măturători de stradă la o firmă de salubritate din București și trudesc din greu ca să le pună copiilor o pâine pe masă.
Am întrebat-o pe Dana dacă e atât de importantă educația pentru copiii ei: „Vai, cum nu?! Noi pentru ce muncim? Vrem să ajungă oameni mari, nu ca noi, la mătură. Și eu și soțul meu avem doar patru clase. Fără educație nu vor ajunge nimic, așa că dacă îi cert pentru ceva, e ca să învețe carte”.
În fiecare seară, părinții lui Marius se întorc acasă după ora 6. De multe ori îi prinde miezul nopții pregătind mâncare pentru a doua zi, spălându-și copiii la lighean și ocupându-se de acareturile din curte. Le mai rămân 4-5 ore de somn, dar nu se plâng pentru că au un scop în viață: acela de a le oferi copiilor toate condițiile ca ei să ajungă „oameni mari”.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.