Era 29 octombrie 2020, cu puțin înainte de prânz când au început să se audă țipete de la școală și sirene de pompieri. Oamenii s-au adunat disperați, încercând să afle informații și să-și găsească copiii pe care îi știau în siguranță la școală. Școala din satul Sâncel, județul Alba, era îmbrăcată într-un nor de fum negru, iar flăcările mușcau din ea cu o foame nebună. În curtea școlii erau adunați câțiva copii, negri de fum, transpirați și profesori care încercau să se elibereze de propriile atacuri de panică pentru a le veni în ajutor elevilor.
A fost un coșmar de neimaginat din care, Slavă Domnului, toți au scăpat cu bine. Mai puțin școala. Tavanele și acoperișul s-au prăbușit până seara, la amurg, când au reușit și pompierii să stingă incendiul. Au mai rămas în picioare, drepți ca niște soldați, pereții școlii, în rest, de totul s-a făcut scrum. Inclusiv speranțele, visurile elevilor pentru un viitor mai bun.
Au trecut aproape 3 ani de atunci, școala a fost aproape în întregime reconstruită, însă abia la toamna viitoare copiii de vor întoarce în clasele lor.
Un profesor dedicat ce a transformat comunitatea din școală într-o familie
„Îmi amintesc și acum cum, cu o zi înainte de incendiu, am ajuns la școală, am coborât din mașină și parcă mă uitam la o pictură. Școala noastră albă, se vedea așa de frumos în peisajul frunzelor de toamnă și erau niște culori incredibile. Am zis atunci către doamna secretară: „Ce școală frumoasă avem!”. Era cumva liniștea de dinainte de furtună”, povestea Ioana Cătăuță, directoarea Școlii gimnaziale din Sâncel.
Din 2007 este profesoară de limba română la școală și din 2016 directoare. Când a preluat funcția de director, copiii din sat se retrăgeau de la școală și plecau către oraș, către Blaj mai exact, pe motiv că acolo sunt școli mai bune. Intrată pe funcție, primul lucru pe care l-a făcut a fost să caute sponsorizare pentru mesele copiilor de la grădiniță, a reușit, iar azi, de la 24 de copii câți erau înscriși inițial, sunt 60 în grădiniță, unii dintre ei copii de oraș, care vin la Sâncel pentru că au auzit că e o grădiniță extraordinară.
În plus, niciun copil nu a mai plecat de la școală înainte de vreme.
Ioana Cătăuță spune că nu ar lăsa postul ei pentru unul la oraș pentru nimic în lume. „Eu compar, într-adevăr, școala noastră cu școlile de la oraș și asta am făcut mereu. Copii au rezultate extraordinare la învățătură, mulți dintre ei fiind olimpici.
Acum, după toată perioada asta în care nu am avut școală și am învățat pe unde am putut, avem un băiețel care a luat mențiune la olimpiada de română și s-a clasat la națională la olimpiada de geografie.
În urmă cu câțiva ani, am transferat-o și pe fiica mea la Școală la Sâncel, de la Blaj, știind foarte clar unde o aduc și că are toate șansele să se dezvolte.
Mi-am făcut o familie aici, la școală și nu aș pleca altundeva pentru nimic în lume”.
O dimineață de coșmar și multe visuri spulberate
În acea dimineață de octombrie, ceasul rău venea parcă să strice toată rânduiala frumos lucrată de ani de zile.
Copiii din învățământul primar erau în vacanță, la școală fiind doar cei din ciclul gimnazial, mai exact patru clase de elevi. Toți erau la ore, împreună cu profesorii lor când s-a auzit o bubuitură, ca și cum cineva ar fi trântit un scaun. Ioana Cătăuță a ieșit de la oră și s-a dus să vadă ce se întâmplă. A văzut un nor de fum și a intrat în panică. A sunat imediat la 112 și a început să evacueze copiii din clase. Când a ajuns la clasa a VIII-a, clasa de la care se presupune că a izbucnit incendiul, nu mai putea să vadă nimic. A țipat la copii și a încercat să-i evacueze, împreună cu profesoara lor care făcuse deja un atac de panică. Totul în jur era negri, iar fumul era aproape de nestrăbătut cu privirea. Din fericire i-a scos pe toți la timp și nimeni nu a fost rănit.
„Am așteptat 25 de minute să vină pompierii de la Blaj, pe un drum de 5 minute cu mașina, iar când au sosit aveau mașinile goale și întrebau de hidranți. În ziua aia parcă au conlucrat toate astfel încât să se aleagă praful.
Focul se presupune că a plecat de la un scurtcircuit. În dimineața respectivă au fost câteva pene consecutive de curent, la noi la școală doar una, după care nu am mai avut lumină. Nu am știut că în sat venise curentul, numai noi stăteam pe întuneric. Nu am avut niciun semn. Se pare că a ars mocnit într-o sală de lângă clasa a VIII-a, unde depozitaserăm saltele de la sala de sport și alte obiecte pe care nu aveam voie să le folosim, fiind pandemie”.
Rețeaua electrică a școlii data de pe vremea în care s-a construit școala, mai exact din 1963. Școala fusese renovată, dar nu au mai fost bani și nici nu s-a pus problema înlocuirii rețelei electrice.
„Doar pereții au mai rămas. Tavanele și acoperișul au căzut în ziua aia.
De atunci suntem pe drumuri. Anul următor ne-am împărțit pe la alte școli, la distanțe mari, în clase mici și a trebuit să ne înghesuim cum am putut. Am scurtat orele și pauzele, dar săracii copii tot au învățat. Anul acesta, în speranța că ne mutăm înapoi în școală, ne-am făcut orele la căminul cultural, în camere foarte mici și înghesuite, unde nu mai era loc de catedră”.
Toate investițiile în școală s-au făcut din banii consiliului local, deși spune directoarea că oamenii din sat sunt destul de nemulțumiți din cauza asta. „Oamenii se plâng că nu au drumuri, nu au canalizare, iar primarul bagă toți banii în școală. Avem nevoie de școală și sperăm ca anul viitor să ne reîntoarcem. Dacă nu primeam sponsorizarea din partea Narada, probabil că nu am fi reușit. Chiar mi-a zis primarul: „Fără banii de mobilier de la Narada, să știți că nu vă mutați nici la anul pentru că nu mai avem bani la consiliul local. Am făcut tot ce am putut”.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.