Pași mici pentru un viitor măreț! Băbeni, RO-VL
Băbeni, RO-VL
Proiect de tip Conectivitate
Acest proiect a fost finanțat complet cu suma de 15,049 lei
Acest proiect va impacta un număr de 31 elevi
BULETEANU MARIA IULIANA inițiator proiect utilizator verificat
Nu este membru al unei organizații.

Povestea mea

Aș dori să încep prin a mă prezenta, numele meu este Buleteanu Maria Iuliana și sunt învățător în cadrul Liceului ,,George Țărnea” Băbeni din Județul Vâlcea. Profesez de 30 de ani păstrând aceeași regulă în fiecare zi de an școlar, dar și în fiecare zi din viața mea: ,,Împarte iubire și vei fi iubit, oferă ajutor și vei fi ajutat”. Vocația de profesor mi-a fost împărtășită, încă din copilărie, de către părinți și bunici, urmându-le cariera cu dorința de a transmite-o mai departe și de a-i învăța și pe ceilalți. În prezent, activez la Liceul ,,George Țărnea”, unde am luat inițiativa de a face o schimbare majoră în ceea ce privește școala și relația elev-societate. Astfel, realizările pe care le-am îndeplinit alături de elevii mei au fost cu o nuanță puțin peste modul tradițional de predare-învățare-evaluare, dar și extrașcolar. Calitățile care mă caracterizează sunt dăruirea și implicarea, precum și capacitatea de a-i atrage pe copii prin activitățile pe care le creez.
Drumul meu a fost pavat de sute de elevi prin reușitele pe care le-am dobândit alături de ei, mi-au adus bucurii prin rezultatele lor la învățătură, la implicarea lor în activitățile extrașcolare și apropierea lor de sufletul meu, ocupând întotdeauna funcția de ,,copii mei”. Din punctul meu de vedere, sunt un om simplu care se bucură dacă copilul lor este fericit; fericirea lui îmi aduce liniște și mulțumire. Am reușit să organizez, coordonez și să particip la concursuri naționale și internaționale, am reușit să câștig locul al II-lea în etapa I a campaniei naționale ,,Liga profesorilor excepționali” lansată de Fundația Dan Voiculescu, am contribuit la dezvoltarea și susținerea promovării școlii atât prin aspect, cât și prin intelect. Mi-aș dori din suflet ca aceste câștiguri să le pot realiza în continuare cu elevii, să reușim să promovăm educația ca fiind un drept egal pentru toți.

De ce să mă susții?

Schimbarea este, să spunem, un nou trend al zilelor noastre; modernizarea și actualizarea tuturor principiilor cu care noi trebuie să lucrăm aduc un beneficiu cu un puternic impact asupra învățării și educației copilului. De-a lungul timpului am reușit să organizez și să mă implic atât eu, cât și pe elevi, în cât mai multe proiecte de dezvoltare intelectuală, personală și școlară cu scopul de a mă apropia de realitate, de a pune 100% teoria în practică și de a le oferi elevilor posibilități de a se descurca singuri, de a-și crea planuri, viitorul; încât, la finalul ciclului primar, vor avea o responsabilizare mult mai definită, vor avea curajul de a se introduce în societate cu propria voce, fiind ascultați și încurajați să participe activ la schimbarea din jurul lor. Susținerea dumneavoastră este, de fapt, susținerea lor, dumneavoastră îi ajutați pe acești copii să se dezvolte frumos, să aibă curajul de a echilibra și diferenția binele de rău, iar ulterior de a ne ajuta pe noi în viitor tocmai prin schimbarea pe care ei o vor face. Câștigul lor este educația, câștigul nostru ca profesori, cadre didactice este rezultatul educației pe care am oferit-o acestora, din suflet. Motto-ul meu este și va fi întotdeauna ,,Voi sunteți viitorul! Voi sunteți schimbarea!”.

Eu susțin "Pași mici pentru un viitor măreț!"

Alexandru Bălan

Owner & personal trainer @Balan Sports

Sunt un tip activ căruia îi place mult sportul. Îmi place sa urc pe munte și sa petrec timp în natură. Sunt o persoana sociabilă și îmi place să ajut oamenii dacă pot, tocmai din acest motiv mă aflu aici :)

Povestea elevilor mei

Povestea copilașilor mei începe astfel: am 31 de steluțe, cu vârstele cuprinse între 6-7 ani, plini de energie și cu dorința de a învăța cât mai multe. Pe parcursul pandemiei, aceștia au fost foarte încântați de aplicațiile și platformele pe care le-am folosit, precum: Wordwall, learning apps, story jumper, book creator, Survio, Kahoot,etc. în care au reușit să creeze desene, povești și imagini. Majoritatea au reușit să se implice în mediul online prin intermediul părinților, folosind telefoanele acestora, însă cu părere de rău nu în toate condițiile a fost posibilă această metodă. Există elevi cu mari probleme financiare, unii provin din familii monoparentale, defavorizate sau fiind lăsați în grija bunicilor. Copiii sunt încântați să participe cu suflet în tot ceea ce le propun pentru că, după cum mi-a spus un elev: ,,Oamenii care muncesc sunt văzuți ca fiind cei mai puternici, iar eu vreau să fiu puternic.”, ei sunt mult mai motivați și pot să lucreze cu o mare ușurință la câștigul lor doar prin implicare. Rezultatele și evoluția elevilor sunt cele mai importante pentru un cadru didactic. Nevoile acestora sunt de a reuși să aibă accesibilitatea de a participa activ la orele de curs, să contribuie la evoluția lor prin intermediul orelor online și dobândirea de cunoștințe ce vor servi la schimbarea viitorului societății. Pentru a ajunge la astfel de performanțe, ei au nevoie de dispozitive de comunicare.

Rezultate urmărite

Implicarea mea în rezultatele acumulate de-a lungul timpului au fost mereu de 100%, iar pentru a putea crea ceva atât de frumos, de cele mai multe ori am apelat la salariul meu de unic întreținător de familie in scopul achiziționării de costume, rechizite și materiale didactice pentru crea o unicitate distractivă pentru elevi, pentru a le oferi diferite oportunități, conferind libertate de creație și dezvoltarea imaginației peste orizonturile monotoniei. Îmi doresc ca acești copii să fie capabili să se bucure de timpul petrecut împreună, în momentul actual. Dorința lor este de a învăța cât mai multe, de a participa interactiv la jocurile propuse, să cunoască lucruri noi, însă, relația dintre copil și educație, începând de acum, se realizează exclusiv printr-un ecran pe care sunt vizibile niște filmulețe și imagini vorbitoare care îl ajută să se documenteze și să învețe. Nu toți au posibilitatea să intre, nu toți au acces la educație în ziua de astăzi.

Drumul meu spre reușită

În primul rând, le voi oferi toate condițiile elevilor pentru o bună desfășurare a activităților zilnice. Cu ajutorul materialelor obținute voi începe prin a le oferi informațiile necesare pentru activitățile pe care le vom desfășura, le voi prezenta nenumărate platforme, concursuri, exerciții pentru dezvoltarea imaginației, etc. Pașii pe care îi voi face în lumea online, alături de elevii mei, vor fi treptați. Voi apela la ajutorul școlii pentru a le oferii gratuități pentru aplicațiile și platformele pe care le vom folosi, al părinților pentru a-i îndruma pe aceștia în utilizarea device-urilor și al colaboratorilor din mediul de formare. Rezultatele pe care aceștia le vor dobândi pe tot parcursul anilor vor fi preluate personal de către mine, vor fi arhivate într-un portofoliu individual al elevilor și vor fi publicate în revista școlii. Prin acest proiect aș dori să evidențiez calitatea educației ce poate fi oferită de un cadru didactic, implicarea pe care acesta o dedică întregii activități educaționale de dezvoltare personală a elevului. În al doilea rând, sper ca acest proiect să evolueze frumos, eficient și viguros pe toate planurile, să fie urmărit și preluat de cei din jur deoarece scopul acestuia este de a crea un viitor mai frumos și fără griji. Proiectul meu urmărește evoluția copiilor și capacitatea de a le transmite transformarea pe care noi ne-o dorim în viitor, aceștia fiind capabili să aibă curajul de a se introduce în societate cu propria voce și de a fi ascultați și încurajați să participe activ la schimbarea din jurul lor. Nu în ultimul rând, dacă va fi posibil ca acest proiect să evolueze frumos, să poată fi auzit și plăcut de cei din jur, voi fi capabilă să dezvolt această idee și să o împărtășesc cu oamenii doritori de schimbare, din jurul meu.

Promisiunea mea

Călătoria în care m-am angajat implică prezența dumneavoastră pentru evoluția noastră și a societății. Proiectul pe care l-am propus spre soluționare necesită multă echilibrare, pasiune și colaborare. Am să păstrez promisiunea pe care mi-am făcut-o ceva ani în urmă: ,,Promit să mă implic în totalitate în dezvoltarea generațiilor de copii ce urmează; promit să îi dezvolt atât de frumos încât să nu îmi fie teamă că viitorul îi va respinge, că le va aduce greutăți pe umeri și că nu vor putea fi CHIAR EI viitorul, deoarece ei vor fi schimbarea. Noi trăim prin ei și tot ceea ce ei vor gândi, realiza, câștiga ne va implica și pe noi.” Singura promisiune pe care o pot face acum este aceea că voi continua să fac cu dăruire și respect ceea ce am făcut până acum. Acesta este modul meu de trai, prin asta trăiesc: să mă implic, să ajut și să schimb!
Acest proiect a fost inițiat acest proiect în urmă cu 7 luni, în data de 30 octombrie 2020, de către BULETEANU MARIA IULIANA, Profesor învățământ primar la LICEUL ,,GEORGE TARNEA" din BABENI, VALCEA

Bugetul proiectului

Lucruri de care avem nevoieCost unitarCantitateTOTAL
Tableta Lenovo Tab M10 TB-X505L, Quad-Core 2 GHz, 10.1″, 2GB RAM, 32GB, 4G, Slate Black 719 lei13 9347 lei
Laptop Lenovo V15 2873.99 lei1 2873.99 lei
Mouse T-Dagger Lance Corporal negru 597 din 1575 63.99 lei1 63.99 lei
BOXE GENIUS 2.0 45 lei1 45 lei
Necesar achiziții 12,330 leiTotal cost proiect 15,049 lei
Comisioane Financiare 370 lei
500 lei
Costuri Neprevăzute1,849 lei
Acest proiect a fost finanțat complet cu suma de 15,049 lei

Donatori ce au susținut acest proiect

Utilizator anonim
TR

Anonymous

50 lei 21 noiembrie 2020
Utilizator anonim
D

Anonymous

200 lei 21 noiembrie 2020
Utilizator anonim
GM

Georgian Mirea

238 lei 21 noiembrie 2020
Utilizator anonim
TB

Transfer Bancar

5,000 lei 20 noiembrie 2020

CONSTRUIESTE SIMPLU S.R.L.

Utilizator anonim
CC

Cornelia Catalinoiu

100 lei 19 noiembrie 2020
Utilizator anonim
LT

Liliana Tabacariu

240 lei 19 noiembrie 2020

Noutăți

Încarcă mai multe noutăți

5 Mesaje sustinatori

Alexandru
Alexandru

Vreau sa facem ce e mai bun pentru cei mici!

Tănăsescu Elena
Tănăsescu Elena

Susțin pentru un nou viitor și pentru copiii fără posibilitati

Maria-Alexandra Popescu
Maria-Alexandra Popescu

Va iubim!

Amalia Buleteanu
Amalia Buleteanu

Susțin schimbarea! Susțin generațiile viitoare și ajut!

Anonim
Anonim

Nu toată lumea are darul de a ajuta! Nu multă lume mai este ,,păsătoare” de ceea ce se întâmplă în jur! Un om deosebit! Respect!

Lasa un raspuns sau comentariu

Trebuie sa fii sau pentru a posta un mesaj.

Proiect finanțat!
Acest proiect a reușit alături de 9 susținători și 55 donatori
Continuând mai departe, sunteți de acord cu Termenii și Condițiile de utilizare ale platformei narada.ro, precum și cu Politică de Confidențialitate a Datelor cu Caracter Personal. Înregistrarea dumneavoastră în baza de date, presupune și transmiterea ocazională de notificări via e-mail.