Prin muncă și implicare pornim în călătorii virtuale Reghin, RO-MS
Proiect sustinut de Proiect sustinut de Petrom
Reghin, RO-MS
Proiect de tip Clasa secolului 21
Acest proiect a fost finanțat complet cu suma de 13,871 lei
Acest proiect va impacta un număr de 31 elevi
Sandor Veronica inițiator proiect utilizator verificat
Membru al organizației
Teach for Romania

Povestea mea

Sunt adepta învățarii pe bază de proiecte și a implicării elevilor în cât mai multe activități  extracurriculare pentru a simți că  la baza educației stă cuvântul „împreună” și educația reprezintă transformare. 

Anul acesta sunt dirigintă la clasa a V-a, o clasă specială cu copii deosebiți alături de care îmi doresc să descopăr cât mai multe lucruri noi, participând împreună la diferite competiții și proiecte. Consider că este foarte important ca ei  să învețe  să se prețuiască atât pe ei cât și pe ceilalți, comunicând constructiv. Aceste comportamente se învață și apoi se exersează în contexte noi. Tot din acest an  sunt profesor Teach for Romania și predau limba română  într-o școală generală din urbanul mic, fiind dirigintă la clasa a V-a.
Cred cu tărie că mesajele se construiesc în relație cu ceilalți și trebuie adaptate mereu la nevoile celor cu care interacționăm .

 

De ce să mă susții?

E important ca acest proiect să fie susținut pentru că acesta vine în sprijinul școlii, al elevilor, micșorând prăpastia pe care ei o simt creată între ceea ce studiază la școală și ceea ce se întâmplă în jurul lor. Implicarea în diferite proiecte etwinning îi va sprijini să cunoască o lume nouă, alte tipuri de școli europene, să exerseze limba engleză, limba română, informatica. Vor afla că biologia e frumoasă și că prioritizările țin de matematică și logică. Vor învăța toate aceste lucruri discutând cu elevi din Turcia, Spania, Portugalia și alte tări. Dispozitivele achiziționate vor fi utilizate atât la clasă în predare cât și în proiectele realizate împreună. Predarea în acest moment nu poate fi lipsită de culoare, de tehnologie. Revenirea în banca de la școală după atâtea săptămâni de școală online va avea și ea dificultățile ei. Resursele realizate online vor putea și accesate chiar dacă elevii sunt la școală. Ei înșiși vor putea prezenta cu mai mare ușurință ceea ce au realizat acasa.

Eu susțin "Prin muncă și implicare pornim în călătorii virtuale"

„De ce”-ul pentru care m-am implicat?

Educație....oameni care gândesc în afara zonei de confort și care acționează tot acolo. Pentru oamenii care creează acum lucruri pentru viitor cu scopul de a aduce beneficii și de a crește mediul și pentru că... Educație. Cred că este cea mai importantă arie din cursul vieții noastre. Este diferența care face diferența în viața pe care o trăim!

Anamaria Marocico

Fondator @Quantum Minds NLP

Există o frază care mie îmi place tare mult și care cuprinde esența a tot ceea ce sunt și a tot ceea ce fac – “Ce este interesant este că suntem înconjurați de excelență și bineînțeles că avem această excelență în noi.

Click și află mai multe despre mine!

Povestea elevilor mei

În clasa mea, clasa a V-a, sunt 31 de elevi. Mulți dintre ei locuiesc în apropierea școlii, o școală din urbanul mic. Însă o parte dintre ei fac naveta din alte sate și utilizează chiar și acum, în timpul pandemiei, mijloace de transport în comun. Toți sunt frumoși, curioși și plini de energie. Clasa a v-a este, prin definiție, un moment al schimbării, un început de drum care pentru ei reprezintă o mare provocare. Au nevoie să fie văzuți, ascultați și înțeleși. În spatele zâmbetelor inocente de acum se construiesc poveștile frumoase și sensibile ale adulților de mâine, iar noi, profesorii, dorim să fim parte din acest proces extrem de important.

Rezultate urmărite

Implementând acest proiect, 30 de elevi (și apoi alte generații) vor avea acces la mai multe informații și por fi părtași la experiențe ce implică modele de bune practici din exterior (părinți, voluntari, tineri, membrii din diferite asociații, alți elevi). Internetul poate aduce aproape de ei orice persoană. Am exersat aceste lucruri în ultima perioadă. Frica de a transmite un mesaj, de a fi filmat a început să se diminueze. Cel puțin 12 profesori vor putea să livreze informații în moduri mult mai captivante. Elevii mei vor cunoaște alți elevi din alte locuri, din alte școli europene. Vom recicla hârtia în continuare pentru alte scopuri. Nu o vom mai folosi pentru a decupa sau pentru a realiza proiecte pe hârtie, vom trece la alt nivel, unul care va permite să împărtășim apoi munca noastră și altor elevi. Vom recunoaște că am ajuns la nivelul dorit atunci când fiecare elev va putea prezenta mesajul/proiectul lui și va fi văzut de toți ceilalți și fiecare profesor va face cel puțin o activitate interactivă cu ajutorul televizorului/ proiectorului pe săptămănă. Vom fi fericiți și ne vom schimba atitudinea față de comunicarea în limba engleză după ce vom bifa prima întâlnire online cu elevii din altă școală europeană.

Drumul meu spre reușită

Dispozitivele vor fi montate în sala de clasă cu ajutorul personalului responsabil cu întreținerea școlii. Primul pas va fi o întâlnire în cadrul proiectului eTwinning cu partenerii din Turcia. Apoi vom discuta cu un invitat din cadrul Asociației Ornitologilor Români (proiectul nostru internațional are păsările ca temă principală ). Activitățile se vor desfășura pe tot parcursul anului școlar, deja fiind semnat acordul de parteneriat. Direcțiunea școlii ne susține, în acest moment se reînoiește conexiunea la internet. Activitățile eTwinning sunt de obicei scurte pentru a nu obosi elevii dar sunt realizate destul de des și se desfășoară în afara programului elevilor, susținând dezvoltarea și exersarea celor învățate la orele de curs. Dispozitivele achiziționate în proiect vor fi însă folosite și la orele de curs la diferite discipline în funcție de creativitatea profesorilor, promovând astfel o predare interactivă și interdisciplinară. Resursele primite de pe urma acestui proiect vor facilita și implicarea în proiectul Erasmus+ „Knife and Fork” putând la rândul nostru să descoperim etapele/ activitățile realizate în școală în acest proiect și să participăm activ la acestea, susținând colegii. La finalul anului ne dorim să participăm la competiția proiectelor eTwinning și să îi sprijinim și pe alți colegi să aplice și să realizeze proiecte etwinning.

Promisiunea mea

Evoluția proiectului va fi anunțată pe o pagină de socializare –jurnal, pe pagina web a liceului, elevii fiind cei care vor realiza postările, vor crea textele și vor descrie activitățile atfel încât să conștientizeze responsabilitatea transmiterii unui mesaj, adaptarea la publicul țintă și vizibilitatea, devenind la rândul lor modele de bune practici. Nevoile viitoare legate de alte activități din proiect vor fi expuse tot de elevi, lucru ce îi va responsabiliza și îi va ajuta să devină mai analitici sau să își gestioneze propriile fonduri realizând liste de prioritizare. Avem nevoie de parteneri aproape de noi, de părinți implicați care să susțină copiii și să aprecieze ceea ce aceștia fac. Periodic ne propunem să aducem invitați (în condițiile actuale online) care să le vorbească despre strângerea de fonduri, despre meseria lor sau despre cum își setează un obiectiv și mai ales cum îl duc la bun sfârșit. Copiii au nevoie de modele.
Acest proiect a fost inițiat acest proiect în urmă cu 2 years, în data de 2 November 2020, de către Sandor Veronica, Profesor gimnaziu la Liceul Tehnologic „Petru Maior” din Reghin, Mureș

Bugetul proiectului

Lucruri de care avem nevoie Cost unitar Cantitate TOTAL
Televizor LED 190 cm Schneider 2999 lei 1 2999 lei
Depozitare suspendata – Model 2 129 lei 2 258 lei
Depozitare suspendata – Model 1 69.90 lei 1 69.9 lei
Mentimeter Educational Pro 810 lei 1 810 lei
Kahoot! Premium+ 485 lei 1 485 lei
Pachet interactiv IQboard Expert UST 83 7042 lei 1 7042 lei
Camera web Xiaomi W88S 1080P Negru 168.99 lei 1 168.99 lei
Necesar achiziții 11,833 lei Total cost proiect 13,871 lei
Comisioane Financiare 355 lei
Costuri Administrative 500 lei
Costuri Neprevăzute 1,183 lei
Acest proiect este susținut de Petrom, cu sprijinul Mastercard, în campania Drumul spre Școală
O inițiativă
cu sprijinul
Acest proiect a fost finanțat complet cu suma de 13,871 lei

Donatori ce au susținut acest proiect

GO

Georgeta Ocos

18 November 2020

Amount Donated
100 lei
IO

Ionel Orza

18 November 2020

Amount Donated
100 lei
VB

Virginia Bordas

18 November 2020

Amount Donated
250 lei
TB

Transfer Bancar

16 November 2020

GLOBUS SOFTWARE DEVELOPMENT

Amount Donated
1,000 lei
Larisa Pop

Larisa Pop

14 November 2020

Amount Donated
100 lei
MH

Mihai Costin Horvath

13 November 2020

Succes!

Amount Donated
100 lei

Noutăți

Încarcă mai multe noutăți

5 Comments

ILIC SIMONA

sustin proiectul fiind beneficiari elevii

Claudia Cristina Stan

Va sustin pentru ca, in perioada aceasta in care copiii sunt “izolati”, dumneavoastra incercati sa ii tineti impreuna. Felicitari!

Chihaia Andreea

Am 2 copii în grup

Horvath Mihai Costin

Bună ! Eu sper ca acest proiect sa fie susținut de cat mai multe pesoane si sa prinda viata!Sunt Horvath Mihai Costin si sper sa aveti o zi frumoasa!

Aneta Rus

Va sustin cu drag ! Îmi pasă de copii ! Haideți să-i ajutăm !

Write a Reply or Comment

You should Sign In or Sign Up account to post comment.

Proiect finanțat!
Acest proiect a reușit alături de 12 susținători și 16 donatori
Continuând mai departe, sunteți de acord cu Termenii și Condițiile de utilizare ale platformei narada.ro, precum și cu Politică de Confidențialitate a Datelor cu Caracter Personal. Înregistrarea dumneavoastră în baza de date, presupune și transmiterea ocazională de notificări via e-mail.