Sunt cadru didactic doar de 4 ani. Am lucrat 15 ani în cercetare, unde am obținut rezultate relevante în domeniul plantelor medicinale. Aceste rezultate s-au publicat în cărți de specialitate unde sunt autor, în lucrări științifice de specialitate (58 lucrări), articole de popularizare, broșuri, participări la conferințe naționale și internaționale etc. Din păcate, din cauza unor probleme de sănătate am fost nevoită să renunț la cercetările din domeniu și să-mi caut un nou loc de muncă, care să-mi permită un timp pentru a-mi ”rezolva” problemele pe care le aveam. În urma unui examen am intrat în învățământ pentru un an. Încă din primul meu an am fost implicată în diferite proiecte ale școlii, am făcut parte din consiliul de administrație al liceului, dar și din multe comisii de specialitate. Mi-a fost greu să schimb domeniul de activitate, însă motivația mea cea mai mare au fost elevii mei. Acei copii minunați care proveneau în mare parte din mediul rural, din familii defavorizate, mi-au dat acel imbold să rămân în învățământ deși începusem colaborarea cu o companie germană pentru un job care îmi asigura stabilitatea din mai multe puncte de vedere. Am dat examene, le-am luat cu note mari, motivata fiind tot de elevii mei – acum fiind mai mulți pentru ca aveam mai multe ore – care mă făceau să progresez, să descopăr multe calități pe care nici eu nu credeam că le am. Având și eu un copil de vârsta lor, dobândisem multe metode de abordare, de comunicare cu ei și începuse să îmi placă din ce în ce mai mult această meserie.
Mi-as dori sa fac multe pentru ei, însă lipsa de dotări în scoală nu îmi permite acest lucru. Aș vrea să fac lecțiile mult mai atractive, prin folosirea de mijloace și echipamente moderne, până în prezent am folosit resursele mele personale și un videoproiector împrumutat de la fostul meu loc de muncă.
Sunt un om comunicativ, modest, cu spirit de inițiativă, dornic de a se afirma și iubit de elevi.
1 Mesaj
În localitatea Comuna Borcea, avem un liceu cu profil agricol. Este un punct de reper, pentru perspectiva de dezvoltare a unităților scolare de acest gen .
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.