Fapta bună de azi, călăuză pentru mâine! Sascut, RO-BC
Proiect sustinut de Proiect sustinut de Petrom
Sascut, RO-BC
Proiect de tip Clasa secolului 21
Acest proiect a fost finanțat complet cu suma de 28,574 lei
Acest proiect va impacta un număr de 116 elevi
Dascalu Aurelia inițiator proiect utilizator verificat
Nu este membru al unei organizații.

Povestea mea

În situația mea, nu eu am ales ci meseria m-a cam ales pe mine. Dar după ce am început să profesez mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac. Anul de debut în această aventură a fost un an al coincidențelor. Nu mai puteam face ce am făcut 26 de ani, adică service dispozitive medicale, trebuia să încep altă meserie, aveam un fiu ce trebuia sprijinit să termine liceul și să intre la facultate, iar lucrul cu elevii m-a salvat, căci în fiecare dintre ei am văzut o parte din fiul meu, iar la fiul meu le-am identificat nevoile de care uneori, noi profesorii nu știm multe. Am învățat în timp cum să le vin în ajutor și înafara clasei, iar proiectele extracurriculare au fost cele care le-au dat șansa de a se face remarcați și de a-și sonda însușirile. Cred că ceea ce am adunat ca experiență până acum, este doar primul pas din călătoria de 1000 de mile, pe care vreau să o fac alături de copiii mei. Motivația mea stă în faptul că îi văd în fiecare zi, că pot să îi alin, să îi înțeleg, să îi laud, să îi dojenesc părintește atunci când este necesar și, cel mai important, pot învăța de la ei, iar asta nu e doar o expresie fără conținut. Dacă ei găsesc putere să vină la școală dimineața, chiar dacă nu au tot ce le este necesar, chiar dacă au părinți abuzivi, chiar dacă le este foame, pot și eu.

De ce să mă susții?

Proiectul nostru este important, căci ziua de mâine se așează peste cea de azi, iar dacă ziua de azi nu strălucește în bucurie, putem face ca ziua de mâine să lumineze cald peste toți acești copii frumoși.

Eu susțin "Fapta bună de azi, călăuză pentru mâine!"

Emilia Bradea

Client Developer & Senior trainer @Thomas International Romania

Pasiunea mea? Crearea de contexte și oferirea sprijinului meu pentru ca ceilalți să se dezvolte.
Crezul meu? Învățarea nu se oprește niciodată!

Povestea elevilor mei

Elevii mei sunt copii din niște sate aruncate pe dealuri, unii dintre ei putând ajunge la școală doar pentru faptul că există microbuz școlar. Sunt elevi cu situații materiale modeste sau mai mult decât modeste, copii cu părinții plecați sau care au familii dezorganizate, lăsați în grija rudelor sau, de multe ori, în grija nimănui. De foarte multe ori m-am întrebat cu inima strânsă cum găsesc puterea de a se ridica dimineața din pat, de a lua ziua în piept și chiar de a zâmbi. Sunt copii care au suflețelul plin de răni deschise. Cu ei trebuie să lucrăm, pe ei trebuie să îi facem să creadă în destinul pe care îl au și să încerce să își construiască o viață mai bună. Nevoia lor actuală este de educație, de incluziune și de sprijin din partea oricui poate să ofere o mână de ajutor. Dat fiind că situația epidemiologică impune un anumit scenariu de desfășurare a cursurilor (hibrid în acest moment), cei care trebui să urmeze de acasă cursurile au de multe ori probleme, atât de a dispune de infrastructura necesară (dispozitiv conectat la internet), cât și de acoperire cu semnalul necesar. Am avut situații în care nu au putut participa la toate orele de curs pentru că s-a oprit curentul electric și telefoanele pe care le au sunt atât de modeste încât bateria nu a făcut față. O altă situație este că uneori părinții nu înțeleg că, dacă elevul este în scenariul galben și se află în perioada în care trebuie să stea acasă, asta înseamnă tot școală. În situația actuală, dacă profesorul scrie la tablă, cei de acasă nu văd nimic, deoarece camera video de la calculatorul din clasă nu focusează cu claritate. Materii precum matematica sunt greu de predat fără ca profesorul să scrie și să demonstreze elevilor conținuturile de livrat.

Rezultate urmărite

În primul rând, astfel de resurse sunt destul de greu de imaginat, atât pentru noi cât și pentru copiii mei. Văd acum câtă nevoie avem de dispozitive digitale pentru a le aduce lumea la ei și asta nu e o exagerare. Au nevoie ca linia orizontului lor să fie cât mai generoasă, iar ei să aibă curaj să plece în căutarea ei. Infrastructura aceasta le va da curaj și le va oferi cunoștințe pentru a începe zborul. Elevii, în clasă și acasă, sau doar acasă dacă scenariul se va schimba, vor putea învăța mai ușor, vor înțelege mai bine la disciplinele de studiu. Pentru noi, profesorii, aceste resurse vor fi un sprijin uriaș, care ne va motiva să facem performanță. Pentru comunitate, va însemna o încredere sporită în unitatea noastră de învățământ , căci noi oferim șansă la o viață mai bună pentru niște copii care altfel, vor rămâne blocați între un ieri împovărător și un mâine improbabil. Elevii vor avea curaj să își asume munca pentru că vor vedea cu claritate că le suntem alături.

Drumul meu spre reușită

Produsele le vom folosi, o parte instalându-le în sala de clasă, altă parte încredințându-le celor care nu se pot conecta atunci când se află în online. Tabla și celelalte accesorii se vor afla în sala de clasă. Am vazut platforma Mozabook și are niște facilități extraordinare, iar lecțiile vor fi din categoria WOW. Tabla va fi de mare ajutor pentru că elevii de acasă vor vedea ce scrie profesorul și le va fi mult mai ușor decât să ceară colegilor, pe mesageria rețelelor sociale, poze cu foile din caiet. Explicațiile în timp real vor însoți scrisul, iar elevul va fi conectat 100% la atmosfera din clasă, va auzi, va vedea, va înțelege. În acest proiect este alături de mine domnul director al liceului, care este deschis oricărei inițiative care poate aduce o îmbunătățire șanselor elevilor la o inserție socială cât mai bună, precum și colegii mei, care vor putea utiliza aceste resurse la clasă. Tot ceea ce ne dorim, dacă vom putea și dobândi, va fi de folos tuturor, elevi și profesori, rezultatelor instituției și în final, binelui comunității. Dacă voi reuși implementarea și finalizarea acestui proiect, voi aplica pentru altul, ce include un vechi vis al meu, un club de teatru pentru elevii mei care, trebuie să știți, sunt foarte talentați și care le va oferi o șansă în plus la exprimare și dezvoltare.

Promisiunea mea

Suntem o școală deschisă și dornică să crească niște copii frumoși, ce vor deveni adulți de nădejde. Ei nu pot crește fără suportul nostru, căci, așa cum vă mărturiseam, nu se află în categoria celor norocoși. Dar cum norocul îl mai zidește omul și cu mâna sa, cred că noi profesorii putem fi meșterii zidari, zidind ziua și întărind ceea ce am zidit, în zilele următoare. Nimic din ceea ce vom face nu va fi ascuns în umbră. Site-ul liceului, pagina de Facebook sunt ferestre deschise, dar vom putea găsi și alte modalități de a vă arăta ca sprijinul dă roadele așteptate. De exemplu, o lecție deschisă celor care au investit în noi. Elevii noștri vor fi cărți vii în care domniile voastre veți putea scrie un titlu, un capitol sau chiar o bună parte din conținut. Vă asigur că merită efortul. Iar ei vor duce vestea mai departe, desigur.
Acest proiect a fost inițiat acest proiect în urmă cu 2 years, în data de 30 October 2020, de către Dascalu Aurelia, Profesor liceu la Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut, Bacău

Bugetul proiectului

Lucruri de care avem nevoie Cost unitar Cantitate TOTAL
Pachet tabla interactiva pentru clasa 12324 lei 1 12324 lei
Laptop Lenovo V15 2873.99 lei 1 2873.99 lei
Huawei MediaPad T3 10 4G LTE 16GB Tablet PC 689 lei 14 9646 lei
Necesar achiziții 24,844 lei Total cost proiect 28,574 lei
Comisioane Financiare 745 lei
Costuri Administrative 500 lei
Costuri Neprevăzute 2,484 lei
Acest proiect este susținut de Petrom, cu sprijinul Mastercard, în campania Drumul spre Școală
O inițiativă
cu sprijinul
Acest proiect a fost finanțat complet cu suma de 28,574 lei

Donatori ce au susținut acest proiect

Anonymous User

Anonymous

2 January 2021

Amount Donated
25 lei
Anonymous User

Anonymous

28 December 2020

Amount Donated
100 lei
Anonymous User

Anonymous

27 December 2020

Amount Donated
500 lei
AP

Alina Ionela Popa

18 December 2020

Salariatii de la Arabesque Bacau si Dedeman Automobile Bacau se implica in educatie, sprijinind copiii care au nevoie de asta! Succes!

Amount Donated
1,900 lei
TB

Transfer Bancar

17 December 2020

SELLIFICATION SRL

Amount Donated
1,000 lei
TB

Transfer Bancar

17 December 2020

ANDRONE ANCA - LAVINIA

Amount Donated
100 lei

Noutăți

Încarcă mai multe noutăți

25 Comments

Nadia Morarasu

O initiativa care merita tot sprijinul. Finantarea accesului la educatie prin contributia a cat mai mult dintre noi e o investitie in tinerii care vor sti sa dea mai departe si sa sustina, la randul lor, generatiile viitoare.

Dascalu Aurelia

O initiativa care merita tot sprijinul. Finantarea accesului la educatie prin contributia a cat mai mult dintre noi e o investitie in tinerii care vor sti sa dea mai departe si sa sustina, la randul lor, generatiile viitoare.

Dascalu Aurelia

Pavel Diana Elena
Copiii sunt cei care ne motiveaza si merita tot sprijinul! Multumim mult si din inima!

Dascalu Aurelia

Roxana Oana Gherasim, multumim pentru incredere! Esti un om minunat!

Larisa Tanasa

Puneți suflet în tot ceea ce faceți ❤️

Dascalu Aurelia

Puneți suflet în tot ceea ce faceți ❤️

Adina Ungurasu

Elevii din romania trebuie susținuți iar cartea este elementul cheie

Dascalu Aurelia

Elevii din romania trebuie susținuți iar cartea este elementul cheie

Rață Loredana Mihaela

Sunteti cea mai buna diriginta!

Podaru Ana-Marua

Puțin de la fiecare în parte face mult! ❤️

Dascalu Aurelia

Puțin de la fiecare în parte face mult! ❤️

Iulia Daria Vărgău

Cand lucrurile se fac cu suflet … asa arată!

Dascalu Aurelia

Cand lucrurile se fac cu suflet … asa arată!

Huminiuc Gabriela

Pentru ca asa cum spuneai, ziua de maine se aseaza peste cea de azi, iar daca ziua de azi nu straluceste in bucurie, putem cu totii sa facem ca ziua de maine sa lumineze peste toti copii. Acesta ar trebui sa fie crezul nostru spre viitorul acestei tari. Oferim din suflet pentru suflete frumoase!

Dascalu Aurelia

Pentru ca asa cum spuneai, ziua de maine se aseaza peste cea de azi, iar daca ziua de azi nu straluceste in bucurie, putem cu totii sa facem ca ziua de maine sa lumineze peste toti copii. Acesta ar trebui sa fie crezul nostru spre viitorul acestei tari. Oferim din suflet pentru suflete frumoase!

Huțuțui Luminița

Copiii sunt viitorul. Ei au nevoie de sprijinul nostru și de implicarea noastră. Susțin educația!

Dascalu Aurelia

Copiii sunt viitorul. Ei au nevoie de sprijinul nostru și de implicarea noastră. Susțin educația!

Write a Reply or Comment

You should Sign In or Sign Up account to post comment.

Proiect finanțat!
Acest proiect a reușit alături de 17 susținători și 66 donatori
Continuând mai departe, sunteți de acord cu Termenii și Condițiile de utilizare ale platformei narada.ro, precum și cu Politică de Confidențialitate a Datelor cu Caracter Personal. Înregistrarea dumneavoastră în baza de date, presupune și transmiterea ocazională de notificări via e-mail.