Școala gimnazială nr 1 Dobroiești, deși se află la numai 2 kilometri de București, pare că se află într-o pictură a satului de acum 20 de ani. Nu pentru că nu ar fi fost reabilitată la un moment dat, ci mai degrabă din cauza problemelor cu care se confruntă.
Este școala care abia mai are elevi de gimnaziu și care face toate eforturile pentru a-i păstra.
Acum 20 de ani, profesorii cărau lemne cu brațul și toaletele erau în curte
Mirlea Țane este învățătoare de peste 20 de ani la școala din Dobroiești. Vine din București și a ajuns aici pentru că s-a căsătorit cu un tânăr al locului. Când a ajuns să predea aici, școala era mică și cu nevoi uriașe. Toaletele erau în curte și în fiecare clasă se făcea focul la sobe. Când veneau la școală, profesorii aduceau și câte un braț de lemne în magazie. „De trei ori am făcut pneumonie în anii aceea”, își amintește Mirela Țane. Dar asta nu a descurajat-o, la fel cum nu i-a descurajat pe niciunul dintre profesori. Mai mult decât atât, s-au atașat așa de tare de comunitate, de loc și mai ales de copii, încât le-au insuflat tuturor dragostea de vatră. Azi, o parte dintre cadrele didactice sunt foste eleve ale școlii. Una dintre profesoare este chiar fiica Mirelei Țane, ce a ales catedra din sat după ce a renunțat la un post de asistentă medicală în București.

Școala azi e reabilitată, însă nevoile rămân. Rămâne nevoia de tehnologie, table interactive, aplicații, metodologie modernă, e nevoie de apă caldă, dar mai ales de mobilier școlar.
De curând, în comună s-a deschis un campus școlar, astfel că foarte multe fonduri au fost investite acolo. Cum era de așteptat, mulți dintre copii au migrat într-acolo, aici rămânând doar cei care s-au atașat de cadrele didactice și de loc.
Din clasa a V-a, cei mai mulți elevi, vârfurile de performanță și cei cu posibilități migrează ori spre București, ori spre școli private, la Școala nr 1 Dobroiești rămânând doar cei care nu au alternativă, cei mai nevoiași.
Facturile la energie sunt mari, copii puțini.
Și acesta este motivul final pentru care un grup de profesori au decis să înscrie școala în campania „Împreună pentru școala noastră”. Au nevoie să monteze panouri solare pentru a economisi energie, dar și bani ce e nevoie să fie investiți în actul educațional.
Cu o donație de 5 euro pe lună putem realiza acest vis al profesorilor și putem sprijini educația acestor copii.
Donează aici
Micii campioni ce luptă pentru școala lor!
Andreea este elevă în clasa a VIII-a și încearcă să se împartă între două mari pasiuni: handbalul și chimia. Deși are rezultate sportive foarte bune, visează că va ajunge medic, astfel că se pregătește serios pentru liceu. E cea mai bună din echipă, iar la catalog, notele arată performanța.

Denisa este și ea în emoțiile examenului, însă ea se uită cu speranță către Liceul de artă. A descoperit desenul de la 4-5 ani și de atunci toată culoarea zâmbetului ei se așează pe hârtie și se exprimă prin artă. Nu a luat nicio oră de pregătire, a învățat singură tehnica desenului și simte că poate reuși, mai ales după ce a obținut numai locul 1 la toate concursurile la care a participat.

Antonia a descoperit handbalul la 7 ani. De atunci s-a antrenat constant, chiar și atunci când poate avea febră, sau și-ar fi dorit să petreacă timpul cu prietenii. Vrea să meargă la un liceu sportiv și pentru asta muncește zi de zi.
Ele sunt numai trei dintre elevele școlii. Au nevoie de susținerea noastră și împreună cu toți ceilalți copii se pregătesc pentru târgul din 18 decembrie, când vor licita obiecte făcute de ei pentru a strânge bani să eficientizez energetic școala. Noi putem să le dăm o mână de ajutor.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.