Sacrificiul și curajul pălesc în fața puterii de care dă dovadă o mamă. Sau cum se scrie destinul familiei Modiga pentru educația Roxanei

O vorbă din bătrâni spune că „numai mamă să nu fii” atunci când sufletul ți-e chinuit de grija copilului tău. Doamna Modiga a trăit din plin această experiență atunci când fiica ei îi aducea cea mai mare bucurie care venea la pachet cu o mare deznădejde, cea a despărțirii. 

Roxana a muncit mult și a reușit să-și vadă visul cu ochii, intrând la Liceul de Artă din Buzău. Doamna Modiga nu-și mai încăpea în piele de bucurie, mai ales că multă lume îi aplaudase fiica, însă nimeni nu o încuraja să o „dea” să urmeze o carieră în muzică, pe motiv că e prea mare cheltuiala. Când lucrurile s-au așezat și fata a îmbrățișat acest drum, inimia mamei s-a relaxat, dar nu pentru mult timp. „Cum va pleca Roxana de lângă ea? Unde va sta? Cine va avea grijă de ea? Cât de dureros va trece timpul atunci când vor fi despărțite? Dacă i se întâmplă ceva copilului?”. Toate aceste întrebări i-au turmentat sufletul în fel și chip și până la urmă a decis să o însoțească în marele oraș.

Poveștile de la munte se scriu cu alte caractere

Povestea doamnei Modiga începe să se scrie cu mult timp în urmă. S-a născut și a copilărit în Bisoca, acel sat extrem de izolat, în vârful muntelui, undeva prin Carpații de Curbură. A terminat doar zece clase și alea tare greu, drumul până la școală fiind de aproape 40 de minute pe jos. Îl făcea de două ori pe zi și poate că nu i s-ar fi părut atât de mare sacrificiul dacă ar fi putut să continue școala, însă situația familiei sale nu era tocmai una fericită. A fost nevoită să abandoneze din lipsă de bani. S-a gândit atunci să-și găsească un băiat bun, să-și facă o familie și să lase viața să-și urmeze cursul ei, fără să-și pună prea mari speranțe în viitor. Vorbea cu un băiat din sat, însă acesta s-a dovedit a nu fi potrivit pentru ea, așa că a plecat într-o scurtă vacanță la Brăila, la mătușa ei, să-și dea timp să-l uite. Aici, din vorbă în vorbă, l-a cunoscut pe fiul unei vecine, un tânăr venit din Moldova, despre care se spunea că e cuminte. Și, într-adevăr, cumine a fost, a iubit-o a respectat-o și împreună și-au făcut un rost. Au construit o casă la Bisoca, lângă părinții ei, au muncit cu mâinile goale, au făcut un copil și iată că azi au 18 ani de când sunt împreună.

Soțul a muncit pe șantier toată viața, așa că rar îl găseai pe acasă. Muncea din greu, în construcții și venea o dată la două, trei săptămâni acasă. Astfel că doamna Modiga a rămas stâlpul casei, dar și mamă și tată pentru micuța Roxana, străduindu-se să-i dea cea mai bună educație și să-i paveze aleile ce o porneau în viață. Nu s-a plâns niciodată nici că îi e greu, nici că-i e urât sau că a obosit. Așa sunt oamenii de la munte și cei ce i-ați cunoscut știți despre ce vorbim: niciodată nu spun că nu mai pot și zâmbesc în fața provocărilor vieții.

Sacrificiul unei mame

Când Roxana a început să cânte prin casă și pe la școală, profesorii au tras-o de-o parte pe doamna Modiga și i-au spus că ar trebui să se gândească serios să o pregătească în acest sens pe micuță. Dar cu ce? „Niciodată nu ne-am fi ajuns cu un salariu și toată lumea îmi spunea că e cheltuială mare”. Astfel că s-au mulțumit să o poată duce la școală, gândindu-se că or vedea mai departe ce e de făcut.

Întâmplarea a făcut să o cunoaștem într-o vară pe Roxana și impresionați fiind de talentul ei, am decis să o sprijinim cu o bursă. În felul acesta, Roxana a putut lua câteva lecții de canto, văzându-și visul tot mai aproape. A intrat la liceul de artă din Buzău.

După ce a trecut euforia momentului, doamna Modiga s-a întrebat: „Și acum ce?”. Fata ar fi trebuit să meargă să locuiască la o gazdă, dar ce neliniște înseamnă asta pentru sufletul unei mame. După ce s-a perpelit pe toate părțile, într-o bună zi a zis: „Merg și eu cu tine”. A încuiat casa de la munte, a căutat un serviciu și o garsonieră de închiriat. Poate părea o decizie ușoară și cea mai potrivită, dar oare vă întrebați cum ar fi ca după o viață de muncă să vă lăsați singurul lucru știut, muncit de voi pentru marele necunoscut? Cât curaj îți trebuie pentru asta?

Curajul și sacrificiul pălesc instantaneu în fața sentimentelor unei mame.

Doamna Modiga s-a angajat la un fast food, în curtea unui liceu din Buzău. Muncește 12 ore pe zi, de la 5 dimineața numai în picioare, dar din nou nu se plânge. Uneori mai spune că e foarte solicitant și e programul foarte lung, apoi alungă cu mâna gândurile acestea și se bucură că are unde lucra și că seara ajunge lângă fiica sa.

Soțul vine și el în weekend-uri și atunci când e vremea frumoasă și drumurile nu sunt afectate, urcă toți trei la munte, la căsuța lor din Bisoca.

„Poate la pensie, să ne întoarcem acasă. Până atunci nu putem. Îmi doresc ca Roxana să intre la facultate și dacă m-o vrea lângă ea, o însoțesc și acolo. Dacă nu, oricum trebuie să muncesc în continuare ca să putem plăti toate cheltuielile”, povestește doamna Modiga.

Iată cum pasiunea, talentul și dorința Roxanei au schimbat destinul întregii familii. Iată cum reușește această copilă și mama ei să ne ofere fiecăruia dintre noi o lecție, o inspirație, o nouă perspectivă. Iată de ce sunt capabili oamenii atunci când pasiunea și iubirea rescriu regulile jocului și iată cum viața se transformă atunci când nici nu gândești.