Se spune că fiecare dintre noi ne naștem cu o stea în frunte: unele steluțe sunt mai strălucitoare, altele pâlpâie încet și riscă să se stingă la prima pală de vântă sau la prima provocare pe care viața ne-o așează în cale. Această steluță este de fapt potențialul nostru.
Roxana s-a născut cu o stea ce strălucea mai tare ca stelele de pe cer și, acolo la Bisoca, în satul ei natal, era imposibil să nu o observi, mai ales că zona muntoasă lasă cerul curat, capabil să îmbrățișeze orice licărire.
Cu timpul însă, această steluță din fruntea Roxanei dădea toate semnele că se va stinge, însă, împreună, am reușit să o ținem aprinsă și, mai mult decât atât, să o provocăm să sclipească și mai tare.
Și după această introducere, o să vă spunem o poveste menită să miște sufletul oricui.
Roxana, privighetoarea munților
Roxana s-a născut la Bisoca, un sat de munte izolat în Carpații de Curbură. Aici timpul se scurge altfel, iar viață pare să aibă un ritm al ei, impus de natură.
Din cauza poziției geografice și a faptului că satul nu e conectat prin infrastructură cu orașele din apropiere, oamenii cu greu își găsesc locuri de muncă, ducând o viață simplă și trăind din ce le produce pământul. Vulnerabilitățile sunt la tot pasul și chiar dacă unii dintre noi nu ne-am vedea trăind așa de izolați, ei sunt mândri de muntele lor și nu l-ar da pentru nimic în lume.
Însă muntele, pe lângă frumusețe și liniște, le aduce și multe necazuri. Mulți copii nu merg la școală de teama animalelor sălbatice ce umblă libere pe poteci și care ar putea oricând să atace. De curând, după o pauză lungă, s-a reîntors ursul în sat și a mâncat porcul dintr-o gospodărie, ne povestea mama Roxanei.
Roxana a mers tot timpul la școală, chiar dacă nu îi era deloc ușor să ajungă, fiind obligată să parcurgă zilnic câțiva kilometri pe jos, prin pădure. Învăța bine și se remarca printre colegii ei, fiind isteață și dornică să cunoască.
În timpul liber asculta radio, uneori fără întrerupere, că așa e la munte, nu ai multe activități de făcut. Azi așa, mâine așa, a început să fredoneze, după care a început să cânte de-adevăratelea. Profesorii o aplaudau, vecinii se opreau să o asculte, iar toate aceste încurajări o făceau să viseze la ziua în care se va fi urcat pe o scenă mare. Însă realitatea o trezea din visare: cum ar fi putut ea să ajungă măcar la un liceu de artă? Cum ar fi concurat ea cu alți copii, fără ca nici măcar să nu fi fost vreodată ascultată de o ureche experimentată?
Vocea Roxanei răsună azi în tot județul Buzău
Am întâlnit-o întâmplător pe Roxana, într-o vară în care am ajuns la Bisoca. Am ascultat-o cântând și am trăit sentimentul acela incredibil ce-ți face pielea să se zburlească. Cu sprijinul oamenilor de bine am adunat o bursă și am trimis-o pe Roxana să ia câteva lecții de canto, visul ei devenind de acum credința noastră că va intra la liceul de artă. Iată că s-a întâmplat și din toamna trecută, Roxana este eleva liceului de artă din Buzău. Steluța ei strălucește și mai tare și tot mai tare…
Roxana este exemplul viu că potențialul fiecăruia are nevoie să fie cultivat. O singură mână întinsă poate face diferența între o poveste de succes și una ce ar putea rămâne în anonimat. Pentru asta vă mulțumim tuturor că ne sunteți alături, că simțiți și vă alăturați misiunii noastre și că împreună putem face munții să se miște din loc.
Iar dacă vreți să mai ascultați și alte povești asemenea, direcționați 3,5% din impozitul pe venit către Narada și haideți să rescriem alte destine.
Nu vă costă nimic mai mult de 30 de secunde din timpul vostru!
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.