În perioada 2-16 mai, timp de două săptămâni, desfăşurăm campania prin care inițiatorii alertelor înscrise pe HartaEdu.ro pot să își mobilizeze susținătorii și să potențeze astfel la maximum șansa de a rezolva urgențele din educație.
Am stat de vorbă în acest interviu cu domnul Prof. Georgel Bradu, Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici”, Bârlad, una dintre şcolile aflate în topul campaniei de susţinători.
1. Dvs. sunteţi unul dintre profesorii care pun mai presus de orice educaţia şi binele copiilor. Ce vă motivează să căutaţi soluţii pentru a-i ajuta pe elevii dvs.?
Am o vechime de 40 de ani în învățământ. Am fost învățător, profesor de gimnaziu, profesor de liceu. Activând și în mediul rural și în mediul urban, am avut ocazia să constat cât de importantă este educația și instrucția copiilor și mai ales, cât de important este mediul în care se desfășoară activitatea instructiv-educativă. Pentru că sunt și director de 27 de ani, am căutat permanent să asigur cele mai bune condiții atât elevilor cât și întregului personal din școală. Nu poți cere performanță dacă nu oferi cele mai bune condiții.
2. Cum aţi aflat de proiectul HartaEdu?
O colegă învățătoare este într-o continuă căutare de oportunități de finanțare și dotare a școlilor. Știe că eu mă implic imediat ce primesc o informație de la ea și astfel am aflat și de acest proiect.
3. Care sunt problemele cu care se confruntă şcoala dvs.? Povestiţi-ne puţin despre alerta pe care aţi înscris-o pe platformă şi despre impactul pe care îl poate avea rezolvarea acesteia.
Primul calculator din școala noastră a fost adus de mine în anul 1999 de la o asociație umanitară din Germania. Avânt în vedere rapiditatea cu care crește performanța calculatoarelor și cât de repede sunt depășite, timp de 20 de ani am schimbat 4 generații de calculatoare (prin donații, sponsorizări sau dotări guvernamentale). În acest moment avem în dotare laptop-uri care funcționează cu viteza foarte mică, lucru care a afectat foarte mult activitatea online. De altfel, laptop-urile au fost luate din cabinetul de informatică neavând altă posibilitate de a procura rapid altele pentru instalarea în sălile de clasă în timpul învățământului hibrid. Inspectoratul școlar și Primăria Bârlad au încercat să realizeze câteva proiecte de dotare cu materiale didactice (tablete, laptop-uri). Nu s-a materializat decât proiectul cu tabletele. Lunar am cerut Primăriei Bârlad să ne prezinte stadiul achiziției de laptop-uri și mi s-a spus să așteptăm iar la ultima întâlnire am primit răspunsul: „mai avem de așteptat, dar până când vin vor fi deja depășite”. Așadar, șanse foarte mici de a le primi .
4. Cum vi se pare iniţiativa desfăşurării acestei campanii ce a luat naştere în contextul actual în care educaţia se confruntă cu probleme urgente care nu pot fi amânate şi care au nevoie mai mult ca niciodată de susţinători?
E regretabil că foarte multe proiecte guvernamentale, nu numai din domeniul educației, stagnează ani de zile pe când proiectele realizate de fundații și asociații se desfășoară foarte bine și rapid. Sunteți de apreciat pentru munca dvs. (făcută de cele mai multe ori prin voluntariat) având în vedere birocrația și piedicile întâlnite la orice pas.
5. Dvs. aţi reuşit să strângeţi cel mai mare număr de susţinători până în acest moment. Cum aţi făcut posibil acest lucru?
Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” este o școală cu un efectiv numeros (920 elevi în prezent), cu un personal numeros (80 persoane). Având experiența unui alt proiect de acum 6 ani (Olimpiadele Kaufland) la care a trebuit să mobilizăm și personal, elevi și părinți, proiect finalizat cu succes, imediat după primirea mesajului dvs. am pornit la treabă. Am mobilizat toate cadrele didactice, acestea au mobilizat părinții, părinții au mobilizat cunoscuții, rudele și astfel numărul susținătorilor a crescut rapid.
6. Comunitatea (părinţii, autorităţile locale) vă sprijină în acest demers?
Comunitatea ne sprijină, autoritățile locale mai puțin (în acest demers). Relația școlii cu autoritățile locale este foarte bună.
7. De ce credeţi că este important ca profesorii să îşi suflece mânecile şi să caute ajutor?
Cred că aproape întreg personalul din învățământ și-a dat seama că la nivel înalt lucrurile merg prost în toate direcțiile: dotări, planuri-cadru, programe, manuale etc. În aceste condiții, fiecare trebuie să încerce să caute și alte căi pentru a-și realiza activitățile cât mai bine.
8. Ce sfat aveţi pentru profesorii care încă nu au intrat pe HartaEdu să înscrie nevoia lor?
În prezent posibilitățile de informare sunt extrem de accesibile tuturor. Important este să căutăm informația. Sfatul este simplu: tastați doar cuvântul „hartă” pe google și o sa vă apară HartaEdu. Înscrieți o nevoie a școlii sau a elevilor și speranțele de rezolvare sunt foarte mari.
Un mesaj de încheiere, vă rugăm.
Aș încheia cu un citat din Albert Eistein: „Toată lumea ştie că anumite lucruri sunt irealizabile, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.”
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.