Ministrul Educației a declarat zilele trecute că sunt aproape 1000 de copii ucraineni înscriși în sistemul de învățământ românesc, fie că vorbim de preșcolari, fie de elevi din ciclul primar și gimnazial.
Aceste cifre ne-au confirmat încă o dată că e nevoie de programul nostru de imersiune în limba română și că eforturile noastre nu au fost în zadar. Cu ajutorul Asociației pentru Relații comunitare și cu sprijinul Wellbeing Institute, Nagarro, Impetum Group, Kaufland Romania și BNP Paribas Personal Finance, am reușit să dezvoltăm o serie de cursuri de limba română, menite să-i ajute pe copiii ucraineni să-și însușească limba la un nivel primar, astfel încât să poată comunica și să poate înțelege ce se vorbește în jurul lor.
Primul loc în care a fost disponibil acest proiect este hub-ul educațional pentru copiii din Ucraina, de la Liceul “Mihai Viteazul” din București.
Aici ne-am bucurat grozav de mult când am văzut cât de mulți copii sunt dornici să învețe, dar mai ales pentru progresele pe care le făceau de la oră la oră.
Însă, în afară de aceste emoții frumoase, am trăit și poveștile fiecăruia dintre ei, lucru ce ne-a determinat să punem și mai mare efort pentru a duce la capăt misiunea noastră.
Azi vom împărtăși cu voi povestea Milei și a familiei ei, rămasă fără patrie în urma războiului.
„Nici un copil nu ar trebui să cunoască această frică”
Mila vine din Kiev. Are 36 de ani și este pentru a doua oară când învață să ia ceva de la 0. Diferența e că ultima dată a învățat o nouă meserie, acum învață să trăiască o nouă viață. Însă e recunoscătoare că are ce viață să trăiască, mai ales după ultimele bombardamente din orașul ei.
A plecat din Kiev la câteva zile după izbucnirea războiului și s-a refugiat în Croația, unde soțul ei a fost detașat cu job-ul. El a putut să iasă din țară, ignorând legea marțială pentru că, nu este cetățean ucrainean.
„Norocosul”, am spus noi, după care ne-am înghițit cuvintele și am rămas cu un nod gros în gât, aflându-i naționalitatea. Soțul Milei e rus. Mama sa era ucraineancă, tatăl rus, însă el e cetățean rus, cu acte în regulă. În Ucraina avea doar viză de ședere provizorie.
Împreună au un copil de opt ani, primul la care s-au gândit atunci când a izbucnit războiul. Au fost fericiți că au putut pleca împreună și din Croația s-au refugiat la București, după ce compania la care lucrează soțul Milei i-a oferit un job mai aproape de casă.
De ce mai aproape? „În fiecare lună mă gândesc că mă întorc acasă, după care mă răzgândesc pentru că mi-e frică, mi-e frică pentru mine, pentru copilul meu, pentru noi. Nici un copil nu ar trebui să cunoască această frică, așa că până la urmă decid să rămân aici”, povestește Mila.
Toată familia, părinți, bunici, mătuși, unchi, toți au rămas în Ucraina și visează la ziua în care se vor reîntâlni. Deocamdată sunt oamenii fără patrie. „El nu poate merge în Rusia, nici nu ar vrea și nici în Ucraina nu putem merge, de frică. Prin urmare alegem să rămânem împreună, departe de familia noastră”.
Limba română, o nevoie transformată în provocare
Departe de toate gândurile și fricile părinților, copilul Milei, în vârstă de opt ani, își vede de școală și de preocupările specifice vârstei. Vrea să meargă la karate pentru că asta făcea acasă, asta și-ar dori să facă și aici. Au căutat un instructor de karate care să vorbească și limba rusă sau ucraineană. Nu au găsit, așa că au ales unul care vorbește în română. A fost pentru prima dată când copilul a cerut să învețe limba română pentru că a fost prima dată când a avut cu adevărat nevoie să înțeleagă ce se vorbește în jurul lui.
Băiețelul Milei urmează programa școlară ucraineană și după amiaza vine la hub-ul educațional de la Liceul “Mihai Viteazul”. Aici participă și la cursurile de imersiune în limba română și e fericit că, dacă deunăzi știa să spună doar „Salut” în română, deja, după două cursuri are un vocabular mai bogat cu cel puțin 20 de cuvinte și expresii.
Chiar dacă nu înțelege temerile părinților lui legate de viitor, a fost deja împrietenit cu ideea că ar putea să meargă la o școală românească începând de anul viitor. Nu refuză ideea, ci, dimpotrivă, participă la cursuri și speră să facă progrese tot mai mari.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.