Gabriel are 10 pe linie și și-a propus că acest lucru să-l caracterizeze până în ziua în care va pleca din Căiuți spre liceu, iar apoi spre un oraș mare, la facultate.
Îi place matematica, „are capacitatea să învețe singur, nu are nevoie de meditații”, spune diriginta lui, e foarte isteț și curios, îi place să descopere orice, mereu activ, mereu vine cu răspunsuri spontane și foarte bune.
„Gabriel provine dintr-o familie frumoasă, o familie în care a fost foarte bine educat” și chiar dacă a cunoscut de mic lipsurile și greutățile financiare, a știut dintotdeauna că alte lucruri sunt mai importante în viață, iubirea părinților fiind neprețuită. Pentru asta vrea și știe că va putea să-i răsplătească. Deocamdată tot ce-i stă în puterile lui de om mic este să învețe bine, să fie o mândrie pentru ai lui, să-i ajute în gospodărie și să aibă grijă de surorile lui. Mai apoi, are planuri mari. Vrea să meargă la un liceu bun din Onești și „dacă dă Dumnezeu”, vorba mamei lui, la o facultate, să aleagă una dintre meseriile preferate de el: inginer, arhitect sau profesor.
„Eu i-am sugerat să meargă în Armată, că e un loc de muncă sigur, însă cu firea lui sensibilă, mi-a zis că nu e de el”, mai povestea mama lui deunăzi.
Copilul de zece pe linie
Gabriel este cel mai mare dintre cei trei copii ai familie Cristea, dar și mândria lor. De mic a fost curios să afle, iar asta s-a văzut încă din primele zile de școală. Nu cunoaște notă mai mică ca 9, fiind mereu cel care învață la toate materiile și are toate răspunsurile la clasă.
A văzut în jurul lui că trebuie să muncești, să te zbați, să nu stai degeaba. Mama s-a muncește de dimineața până seara având grijă de familie, o muncă nepontată și neplătită, dar epuizantă de cele mai multe ori. Rezultatele le culege în timp îndelungat, nu la final de proiect cum suntem noi obișnuiți, ci atunci când primește felicitările și aprecierile profesorilor și celor din jur cu care intră în contact copiii ei.
Tatăl lui Gabriel muncește în construcții, iar asta e o muncă fizică foarte grea. De profesie este operator pe mașini industriale, însă, după ani de zile în care a muncit într-o fabrică din Onești, a realizat că salariul e prea mic pentru a ține o familie numeroasă. Oamenii din sat îl știu ca om pricept, foarte harnic și săritor, un model pentru ceilalți.
Cu toate astea, cheltuielile sunt mari și nu rămâne loc și de lucruri pe care orășenii le numesc cotidiene, oamenii din comunități vulnerabile „mofturi”.
Gabriel nu spune răspicat că ar avea nevoie de un calculator, e poate prea mult pentru bugetul familiei, însă mama știe cât e de pasionat și speră ca într-o zi să i-l poată cumpăra.
Gabriel, copilul navetist
Mai e ceva de spus despre Gabriel. Locuiește la o distanță de vreo 6-7 kilometri de școală. Fără microbuz, e nevoit să străbată drumul acesta fie ploaie, zăpadă sau vânt, de două ori pe zi. Și a făcut-o de multe ori.
Asemenea lui sunt mulți copii în comună, împrăștiați prin sate și cătune răzlețe. Tocmai de aceea, școala din Căiuți s-a angajat anul trecut într-o mare provocare. A participat în campania „Împreună pentru școala noastră”. Școala are nevoie de un microbuz nou, cel vechi fiind deja prea problematic, creând o stare de nesiguranță permanentă.
După o campanie de aproape două luni, în școală s-a organizat un târg, în cadrul căruia s-au licitat produsele confecționate de copii. Nimeni nu se aștepta ca într-o comună atât de izolată și vulnerabilă din toate punctele de vedere, oamenii să se mobilizeze atât de bine și să reușească să strâng aproape 5 mii de euro. Oamenii au fost impresionați de povestea aceasta și au donat și mai mult, iar visul unui microbuz școlar nou poate deveni realitate atât pentru Gabriel, cât și pentru mulți alți copii navetiști.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.