Cu un vis în suflet și o familie în spate: Povestea Andreei, eleva de zece și viitoare doctoriță

Andreea are 13 ani și până la această vârstă nu a fost niciodată într-o vacanță adevărată. Singurele dăți în care a văzut marea a fost în excursie de o zi cu diriginta ei și în câteva escapade de dimineața până seara cu părinții. Deși la vârsta la care copiii se fălesc cu telefoane, cu haine frumoase și experiențe grozave, Andreea nu are nici de una nici de alta, însă are un suflet mare și o conștiință de sine foarte sănătoasă. Știe că datoria ei e să învețe, să ajungă mare și apoi să dea înapoi societății ce a primit la rândul ei.

Vrea să devină doctoriță, în primul rând ca să aibă grijă de sănătatea părinților ei și în al doilea rând că să facă bine.

Andreea un copil de zece, într-o lume a provocărilor

Mama Andreei lucrează într-o fabrică, pe postul de instructor operatori, după ce ani de zile a lucrat la banda de producție. Chiar și așa, salariul este mult prea mic pentru a acoperi toate nevoile familiei, mai ales ăc tatăl nu mai poate lucra de ceva vreme. El a lucrat în construcții, cu cârca pe șantier, până ce i-a fost afectată coloana. Nu a putut beneficia de tratament deoarece tot timpul acela a muncit la negru, fără carte de muncă și fără asigurare. De mică, Andreea a văzut cu ce dureri se lupta tatăl ei și încă de atunci și-a propus să învețe cât poate ea de bine pentru a ajunge medic și pentru a schimba cumva ordinea lucrurilor în familia ei.

Iar dacă e ceva ce primește necondiționat este susținerea și îndrumarea familiei care îi amintește zi de zi că trebuie să învețe.

„Mă zbat ca ele să învețe bine, să meargă mai departe, că dacă nu ai carte, degeaba”, spune mama cu amărăciune. Ea însăși a terminat doar 8 clase că așa erau vremurile atunci, părinții nu au avut posibilități să o dea mai departe la școală și a pierdut poate cel mai important tren al vieții. Acum și-a pus toate speranțele în fiicele sale.

Deși se descurcă foarte greu cu banii, atunci când ia salariul, nimic nu o determină să se atingă de cei 350 de lei puși de-o parte pentru abonamentul de transport al fiicei sale mai mari, elevă în clasa a XIII-a la Liceul din Lehliu Gară.

Citește și: Lupta pentru educație: Cum un tată singur și bunica fac posibil visul lui Ștefan 

Tatăl a terminat doar patru clase, tot din cauza lipsurilor și nevoilor, provenind dintr-o familie numeroasă în care era mai importantă forța de muncă în detrimentul educației.

Andreea se descurcă de minune la limba română și la biologie și a ajuns să îndrăgească aceste două materii într-atât încât până acum a luat numai note de zece.

La matematică ar avea nevoie de câteva ore de meditații pentru că imediat bate la ușă Evaluarea Națională și nu se simte pe deplin pregătită.

Iar dacă ar fi să fie ceva pentru sufletul ei, ar vrea să meargă la un curs de dans că tare îi place să danseze. Și dacă i-ar mai rămâne bani, și-ar lua un ghiozdan nou.

Sunt visurile și speranțele Andreei, fetița veselă ce nu cere niciodată nimic. Nici măcar un telefon ca să aibă și ea asemenea copiilor de vârsta ei.

„E un copil tare bun, cuminte, învață , e ascultătoare, un copil pe care mulți și l-ar dori”, spune mama ei cu mândrie.