Doamna, de câți ani sunteți directoare?
De 12 🙂
Wow! Și profesoară?
De 34 de ani.
De-o vârstă cu părinții noștri, doamna!

Iată un dialog pe care Oana Malinici l-a purtat zilele trecute cu elevii săi. Recunosc că aceeași reacție am avut-o și eu când am stat cu dumneaei la povești, după care am întrebat-o dacă nu a obosit sau nu s-a plictisit. Răspunsul a fost: „Și dacă nu m-ar plăti, eu tot aș veni la școală. Îmi place la școală, m-am obișnuit. Nu știu ce să fac altceva!”.

Impresionant, nu?

Ei bine, partea și mai impresionantă abia urmează.

Școala, locul care naște pasiuni

Oana Malinici e directoarea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu, cea mai mare școală din Buhuși, însă nu a predat dintotdeauna aici.

De fapt, povestea începe din copilărie, când Oana Malinici a făcut o pasiune pentru profesoara sa de geografie. A îndrăgit-o atât de tare că nu s-a mai gândit la nimic altceva legat de viitorul ei. Așa că a devenit profesoară de geografie. Întâmplarea a făcut să fie post liber chiar la școala la care a învățat și prin concurs, s-a titularizat acolo.

Donează aici

„A fost foarte greu la început. Imaginați-vă cum eram eu colega de cancelarie a foștilor mei profesori. Nici nu îndrăzneam să ies vreodată prima din cancelarie și aveam tendința să mă ridic în picioare când intrau ei”, povestește Oana Malinici.

Dar aici a apărut a doua pasiune a vieții sale: cel care avea să-i devină soț, profesor și el la școala respectivă.

A treia s-a născut pe parcurs și fiecare zi a mai pus o cărămidă la construcția ei. S-a născut astfel pasiunea pentru profesie, pentru copii, pentru rezultatele minunate ce aveau să se vadă peste timp.

După 20 de ani de predat în școala sa, Oana Malinici s-a transferat la școala „Mihai Eminescu” și după numai doi ani, colegii i-au propus să devină directoare. Anul acesta a vrut să-și dea demisia, însă cuvintele lor au legat-o cu lanțuri invizibile de scaun pentru că nu i-au permis în ruptul capului să plece. Și au toate motivele

O școală „ca o floare”

Când am venit în școală, arăta ca la țară: cu lambriuri ponosite, săli de clasă nerenovate, mizerie, mobilier vechi și distrus… M-au numit director în septembrie și cu câteva zile înainte de începutul școlii am primit o vizită de la primărie: voiau să vadă dacă e pregătită școala să-și primească elevii. Îmi amintesc și acum că mi-a fost o rușine… La școală e ca acasă. Dacă ești o bună gospodină, se vede”.

Așa a început drumul Oanei Malinici care an de an s-a implicat, a căutat finanțare, a cerut fonduri și a investit.

Donează aici

„Școala a intrat în programul de reabilitare termică și a fost renovată la exterior. Când au plecat meșterii, arăta ca după bombardament toată curtea școlii. Norocul nostru a fost că din banii școlii am putut amenaja cât de cât terenul. Printr-un proiect european am schimbat instalația electrică, din banii școlii am renovat la interior, am scos lambriurile, am igienizat, am cumpărat proiectoare în fiecare clasă, iar acum școala e frumoasă ca o floare”, povestește cu mândrie directoarea.

Mai are doar două dorințe: să amenajeze curtea școlii astfel încât să facă un loc de joacă și spațiu pentru clase în aer liber și să construiască un teren de sport.

Pentru primul vis are nevoie de ajutorul nostru și al comunității locale pe care speră să o aducă la târgul „Împreună pentru școala noastră”. Pentru al doilea a scris un proiect PNRAS. După ce le va fi împlinit pe amândouă, se poate retrage din funcție. Dar de la școală tot nu pleacă curând. Aici e viața ei.

Hai să-i facem misiunea mai ușoară și să donăm. O astfel de poveste merită toată aprecierea noastră.