Întorsura Buzăului este unul dintre cele mai frumoase locuri din țară, cu peisaje spectaculoase și cu un potențial turistic extraordinar. Sunt câțiva ani buni de când acest loc a fost numit oraș, deși localnicii spun că e de fapt „o comună mai mare”. Iar acest lucru deoarece în afară de două, trei business-uri de familie care produc pentru consumul local, nu mai există niciun strop de industrie, motiv pentru care locurile de muncă sunt foarte puține.
„Cel puțin un membru al fiecărei familii din Întorsura Buzăului este plecat la muncă în străinătate, iar asta se vede și în situația copiilor de la școală”, povestește Liliana Hermenean, directorul adjunct al singurei școli din localitate, Școala gimnazială Mihail Sadoveanu.
Școala în care lipsesc investițiile
„Mai am o singură generație de elevi până ce voi intra la pensie și îmi doresc cu ardoare, măcar o dată să ajung să predau pe o tablă interactivă. Avem internet în școală, dar nu avem ce face cu el”, mai păvestește Liliana Hermenean.
Școala din Întorsura Buzăului are mai multe structuri, fiecare dintre ele suferind de pe urma lipsei de investiții. Cu toate acestea, la evaluarea națională sau la olimpiade, elevii școlii sunt mereu printre fruntașii liceului. Au medalii obținute la naționala de limba română și matematică, formează una dintre cele mai bune trupe de teatru din regiune și ocupă locurile cele mai bune la liceele din apropiere.
De la grădiniță până la clasa a VIII-a, 1300 de elevi visează cât mai mare și fac tot posibilul să-și construiască viitorul pe care îl merită. Noi putem să-i ajutăm. Astfel putem dona 5 euro pe lună și putem contribui astfel la realizarea unui laborator de științe mult visat.
Donează aici
Poveștile și visurile copiilor de la Întorsura Buzăului
Paula Olaru este elevă în clasa a VII—a și s-a remarcat încă din clasa a V-a prin rezultatele deosebite la învățătură. Este genul de copil care excelează la toate disciplinele, dar care are înclinații mai mari spre arte: literatură, arte plastice și teatrale.
În fiecare an, a reprezentat județul Covasna la diferite concursuri și olimpiade. În clasa a V-a, a obținut locul al II-lea la olimpiada Națională de Limba și literatura română, etapa județeană și a reprezentat astfel județul la Concursul Transcurricular Ionel Teodoreanu, la care a obținut premiul special, în clasa a VI-a a participat la același concurs, dar și la etapa națională a Concursului Național Speak out!, după ce la etapa județeană obținuse locul I. Deasemena, a făcut parte din echipa de elevi care, la nivel național, au ocupat locul 5 la concursul Euro Quiz din anul trecut școlar.
Paula ester pasionată de teatru, făcând parte din trupa de teatru a școlii. Anul trecut școlar a obținut Marele premiu la Festivalul regional de teatru „ ActorFest”, iar anul acesta, locul I.
Pantelimon Ștefania este elevă în clasa a III-a B, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului. Încă din clasa pregătitoare a dovedit că este un copil deosebit, foarte ambițios, receptiv la nou și dornic de a acumula cât mai multe cunoștințe din toate domeniile.
La orele de arte plastice și abilități practice s-a evidențiat în mod deosebit prin talentatul dovedit în realizarea lucrărilor plastice, în special a celor în acuarelă. Pentru ea desenul și pictura sunt un mod de a-și petrece timpul liber, de a-și exprima trăirile, de a uita de nedreptățile vieții.
Ștefania s-a mutat împreună cu familia sa din comunitatea Floroaia Mică (comunitate de romi) la bloc, într-o locuință socială, în orașul Întorsura Buzăului. Mama sa, suferindă de o boală de sânge, a fost supusă unor intervenții chirurgicale prin care i-au fost amputate ambele picioare. Recent, a descoperit că are și diabet. Fiind o luptătoare, mama fetiței, Clara, a urmat cursurile programului „A doua șansă” pentru a-și completa studiile cu scopul de a o putea ajuta pe fetiță la teme. Deși starea fizică a mamei nu îi permite vizite prea dese la școală, deplasându-se în cărucior, aceasta ține legătura în permanență cu învățătoarea Ștefaniei. Se străduiește să-i asigure tot necesarul pentru ca fetița să studieze, să nu simtă starea materială precară a familiei.
O ultimă lovitură pentru ele a fost faptul că tatăl fetiței le-a abandonat recent, Ștefania devenind singurul sprijin al mamei. Cu firea ei veselă și optimistă încearcă să treacă și prin această tristă experiență cu fruntea sus, să-i aducă zâmbete pe chipul mamei prin tot ceea ce face.
Desenul va rămâne pentru Ștefania un reper în viață și poate chiar un mijloc de a se realiza.
Paula și Ștefania sunt numai două dintre cei 1300 de elevi ai școli. Pentru ei, cât și pentru colegii lor putem face acest laborator de științe împreună.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.