Printre multele tipologii de oameni pe care le întâlnim pe lumea asta, fără a ne alinta sau a ne simți mai cu moț decât alții, putem spune că noi, românii, avem un fel aparte de a privi lucrurile, dar mai ales de a le face. Poate că sunt sutele de ani de istorie ce ne-a pus la grea încercare, poate că e firea noastră balcanică sau poate că așa suntem noi, pur și simplu. Iar când mergem spre munte, oriunde în țara asta, caracterul descurcăreț al oamenilor prinde și mai tare contur.
Iar în tiparul acesta îl putem încadra cu ușurință pe Cătălin Cotolan, directorul școlii din Dragoslavele.
Omul ce sfințește locul, nu cu aghiasmă, ci cu credință și dăruire
Dragoslavele e o comună ce adună două extreme ale populației argeșene: avuții, numiți adesea oameni gospodari de la munte, dar și acea categorie defavorizată ce luptă cumva pentru supraviețuirea de pe azi pe mâine. În genere e cosiderată o comună bogată, oamenii având la dispoziție lemnul din păduri, monedă de schimb a bunăstării. Însă, lucrurile nu stau chiar așa. Locuri de muncă sunt extrem de puține, ajutoarele sociale sunt multe, iar categoria cea mai defavorizată, romii, îngroașă rândurile populației. Iar despre ce înseamnă defavorizarea, dezbaterea poate fi lungă și degetul ușor îndreptat spre locuitorii de etnie de romă, nicidecum spre noi, ceilalți, care poate nu am găsit înțelepciundea de a-i integra. Prin urmare, ei nu-și pot ajuta copiii la teme, nu-i pot îndruma spre calea învățăturii, nu le pot fi sprijin și inspirație în această direcție.
„Din păcate, de unde avem foarte mulți înscriși în clasa pregătitoare, cu cât înaintează spre gimnaziu, abandonează. Fetele se mărită, iar pentru băieți e mult mai important câștigul. Dacă primesc ceva de muncă, lipsesc de la școală fără să clipească, pentru câțiva lei pe care îi cheltuie apoi într-o zi. Nu privesc în perspectivă și nu e vina lor pentru asta. Însă avem și excepții. Chiar anul trecut unul dintre elevii de etnie romă s-a remarcat la învățătură, iar azi e admis la Școala de Poliție de la Câmpina”, povestește directorul școlii din sat cu regret, dar și cu mândrie despre ultimul elev.
Dumnezeu îi e martor că-i tratează pe toți elevii la fel și se străduiește să le ofere șanse egale și ceva în plus. Un mediu academic bogat, modern, absolut necesar dezvoltării lor pe mai departe.
Poate de aceea în vacanța de vară a venit cu parchetul lui de acasă și l-a montat în holul școlii, poate de aceea se zbate să facă rost de fonduri, să scrie proiecte, să aplice în tot felul de proiecte, să găsească finanțări, să facă orice e posibil pentru acești copii. Iar oamenii apreciază, chiar dacă nu prea au cu ce să-l ajute. Aprecierea înseamnă că este director de mai bine de 10 ani și prietenii îl susțin cu „muncă patriotică” atunci când e nevoie.
Cătălin Cotolan provine dintr-o familie de învățători și probabil a primit această educație de mic: să dea înapoi societății măcar puțin din ce are. Acesta a fost motivul pentru care a ales să rămână la catedră și a ales să o facă în satul natal, cel care l-a format, pentru a forma și el, la rândul lui, oameni de bază ai societății.
O școală în care fiecare bec contează
Școala gimnazială „Iosif Catrinescu” din Dragoslavele are însă mult prea multe probleme decât poate duce un singur om. „Ferestrele sunt putrede, motiv pentru care nu mai deschidem nicio fereastră de la etaj, de teamă să nu cadă în capul vreunui copil și să se producă o tragedie. Tabla de pe acoperiș e găurită, așa că plouă în școală ca afară. Podul e plin de ligheane. Toaletele sunt conforme normelor DSP, însă sunt atât de vechi…”. Acestea sunt numai câteva dintre ele.
Când a scris alerta pe HartaEdu, Cătălin Cotolan s-a uitat în jur, s-a întrebat care e cea mai gravă și ce ar putea repara cât mai repede. Instalația electrică a școlii nu era de neglijat, mai ales că în multe clase abia dacă mai pâlpâia un bec (sau un neon mai bine zis, din acela vechi, cu lumină gălbuie, palidă și extrem de deranjantă pentru ochi). A ales să ceară schimbarea ei, explicând necesitatea și gândindu-se că celelalte probleme trebuiesc abordate în timp, treptat.
Mai mult decât atât, prin programul PNRAS a reușit să doteze întreaga școală cu tehnologie. Cum vine asta: tehnologie modernă pentru învățare cu lumina stinsă? Iată ce era de demonstrat.
Școala a intrat în campania de eficientizare energetică, ceea ce înseamnă că va primi sprijin pentru rezolvarea alertei din partea Narada și Hidroelectrica, devenind un model pentru alte școli din țară ce se confruntă cu aceleași probleme.
Însă, mai mult decât atât, elevii și profesorii vor intra într-un program de învățare, vor afla cum pot să-și calculeze singuri nivelul de eficiență energetică, atât la școală, cât și acasă, vor participa la workshop-uri și vor încerca să ducă în comunitate informațiile acumulate.
Asta pentru că fără electricitate nu există tehnologie, nu există viitor în educație. Și fără educație, noi, ca nație, mai cu moț sau fără, nu putem evolua.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.