Familia Bulcău: O echipă de îngeri care transformă destinele a șase copii prin educație și dragoste

M-am întrebat adesea cum reușesc unii oameni să crească trei, patru copii și câtă gălăgie e în casa lor când la mine parcă e front de război cu doi.

Am auzit vorba aceea că se mai cresc și unul pe altul, dar mi-a fost imposibil să o cred.

Am crezut întotdeauna și rămân la convingerea mea că sunt oameni făcuți pentru așa ceva, au un al șaselea simț nativ, ultra dezvoltat în timp, ce le permite să fie părinți buni, atenți, grijulii, dedicați, protectori, toată suita de adjective atribuibilă.

Deunăzi am cunoscut familia Bulcău și cu toată admirația din lume, mă întreb acum oare cum au reușit doi oameni la fel de dedicați să se cunoască și să formeze așa un cuplu și o echipă minunată, având același scop și dorință în inimă, de a se dedica celorlalți.

Familia Bulcău locuiește în satul Ceica, undeva la vreo 30 de kilometri de Arad și ceva mai puțin de Beiuș și Băile Felix. Au șase copii. ȘASE. Doi sunt ai lor, pe unul l-au adoptat și alți trei sunt luați în plasament.

Pe toți șase îi cresc în același spirit al respectului reciproc, al dragostei, al grijei unul față de celălalt și al responsabilității pentru viață. Și se pare că reușesc de minune.

Iosif și Abigail, printre cei mai buni elevi din clasele lor

Dar să-i prezentăm pe fiecare. Fiul cel mai și copilul natural al familiei Bulcău a trecut acum în clasa a X-a și are rezultate excelente la școală.

Ceilalți cinci sunt elevi ai Școlii gimnaziale din Ceica.

A doua ca vârstă este Abigail, care anul viitor are evaluarea națională. Și ea este fiica naturală a soților Bulcău.

Urmează un băiat de 15 ani aflat în plasament, doi frați de 10 și 11 ani, tot în plasament și micuțul Iosif, în vârstă de 8 ani.

Iosif a ajuns în familia Bulcău când avea numai 3 săptămâni de viață. A fost luat inițial în plasament, fiind abandonat de părinți la naștere. Anii au trecut, s-a integrat în familie, a fost la grădiniță, a învățat de mic ce e bine și ce e rău, i-a fost dezvoltată setea de cunoaștere, inteligența și azi e unul dintre cei mai buni elevi din clasa lui.

După câțiva ani de plasament, a venit decizia că este adoptabil și asistenții maternali, singurii pe care îi știa de părinți până atunci, au fost anunțați că poate începe procesul de adopție. Asta ar fi însemnat că oricine dispus să-l înfieze, l-ar fi putut lua acasă, cu acte în regulă. Când au auzit ceilalți copii ai familiei, au început să plângă imaginându-și momentul când s-ar fi despărțit de Iosif. Astfel că a venit decizia finală: familia Bulcău a făcut cerere de adopție și i-a fost aprobată de către autorități.

„Sunt copii care probabil nu ar fi avut nicio șansă”

L-am întrebat pe Petru Bulcău de ce face asta, Răspunsul a venit foarte sincer și modest: „Suntem asistenți maternali și eu, și soția. Aceasta ne este meseria”.

Pe semne că e o meserie foarte frumoasă și extrem de admirabilă ce aduce multă satisfacție sufletească. Iar dacă a fi om e o meserie, ne-am dori să știm ce calificare ne trebuie multora dintre noi ca să o urmăm și să ajungem să aducem excedent pe piața forței de muncă.

Petru Bulcău și soția lui au crescut mulți alți copii în plasament. „Doi au fost adoptați, doi reintegrați în familiile naturale și tot așa”, spune el. Iar copiii lor s-au obișnuit să crească într-o casă plină de atâția alți copii. Avantajul a fost că s-au putut juca împreună, că nu s-au plictisit niciodată și s-au simțit probabil ca la grădiniță, în permanență, sau ca în tabără. Dezavantajele nu le socotim acum pentru că e greu să împarți mereu tot ce e bun cu atâția alții, iar orgoliile copiilor cu siguranță au ceva de zis.

Însă toți au învățat la fel, aceleași lecții, aceleași responsabilități și, mai presus de orice, toți au primit aceeași atenție și dragoste.

Citește și: Anastasia, fetița ce vrea să devină polițistă ca să bage la pușcărie toți tații care nu au grijă de copiii lor

„Cel mare a fost luat de autorități de pe stradă împreună cu mama lui. Are o mamă analfabetă, un tată necunoscut și probabil că avea un destin greu încercat trasat deja… Dacă nu ajungeau la noi, poate ar fi fost în familiile lor naturale, în alte familii în plasament sau Dumnezeu știe. E clar că în situațiile date nu ar fi avut nicio șansă”, mai spune domnul Bulcău.

I-am întrebat dacă au nevoie de ceva pentru copii, ca ei să meargă în continuare la școală, să-și descopere abilitățile și să-și atingă potențialul. „Au de toate, le cumpărăm noi. Ne descurcăm cum putem, mai renunțăm la una, la alta, dar ne asigurăm că școala rămâne mereu pe primul plan”.