Giurgița este genul de loc fermecat ce te atrage și, deși nu știi să spui de ce, nu mai poți pleca. Asta se întâmplă și cu profesorii care predau la școala din sat. Fiecare în felul lui simte că și-a găsit menirea și de aceea pune laolaltă toată munca, pasiunea și speranța de mai bine într-un viitor colorat al copiilor. Pentru că, până la urmă, despre ei e vorba.

„Copiii din mediul rural au mare nevoie de noi, au nevoie să vorbim cu ei, dar mai ales să-i îmbrățișăm”, povestea deunăzi Tatiana Duică directoarea școlii.

Pentru copii, pentru comunitate, pentru împlinirea sufletească și emoția ce se instalează în sufletele lor după ce elevii le zâmbesc, acești profesori fac zi de zi naveta de la o distanța mare și nu se plâng nicicând că sunt obosiți. Dimpotrivă, au energie, zâmbesc și vor să facă treabă.

Donează aici

Iată de ce îi găsim înscriși în campania „Împreună pentru școala noastră”, încercând să își spună povestea, să adune alți oameni în jurul lor, să strângă bani și să le demonstreze copiilor că oricând e bine să visezi.

Școala are multe nevoi, însă directoarea și profesorii au învățat să le privească pe rând și să încerce să le rezolve tot pe rând, în loc să se ia cu mâinile de cap și să se lase pradă deznădejdii. Acum a venit rândul curții școlii care are nevoie de amenajare și pentru asta toți ne roagă să donăm. Cu numai 5 euro pe lună, putem să ajutăm la construcția unui spațiu de învățare outdoor și la amenajarea curții. Dar, mai mult decât atât, le putem oferi acestor copii accesul la o educație modernă, de calitate, o educație pe care, cu siguranță, o merită.

Omul bun și optimist nu se uită la nevoi cu durere, ci cu speranță

Cel mai apropiat oraș de Giurgița este Segarcea, însă e un oraș mic de provincie, ce nu deschide prea multe oportunități. Așadar, profesorii care vin și predau în școală, o fac tocmai de la Craiova, de la aproape 50 de kilometri distanță.

Această izolare i-a făcut pe mulți săteni să abandoneze, să plece în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Aproape 20% dintre elevii școlii sunt lăsați în grija bunicilor. Alți 20% sunt de etnie romă, majoritatea nedeclarați, dar care, din cauza plecărilor repetate în străinătate au crescut procentul abandonului școlar.

Mai sunt copiii care sunt nevoiți să muncească în gospodărie și care, din această pricină, îngroașă rândurile celor care se lasă de școală. Unul dintre ei este un băiețel care avea rezultate sportive excelente, care împreună cu echipa școlii a câștigat numai medalii de aur, însă care nu a reușit să treacă la matematică. Când a fost să dea corigența, în vară, nu a fost de găsit pentru că era la muncă. Acum a pierdut și bursa de merit, și clasa.

Donează aici

Cu toate aceste nevoie, dar și cu multe altele, Tatiana Duică se luptă zi de zi. Dar niciodată nu se descurajează.

Mai apoi sunt problemele cu încălzirea. Nu sunt gaze în zonă, iar dacă femeia de serviciu nu s-ar trezi în fiecare dimineață la 4 să vină să facă focul, copiii ar îngheța la ore. La sala de sport, din 4 sisteme de încălzire, mai funcționează doar 2, e uneori frig de crapă pietrele, dar mici sportivi nu se dezic de antrenamente. 

Tatiana Duică are catedră comodă, confortabilă și călduță în Craiova. A fost detașată aici că era nevoie de director. Nu a stat prea mult pe gânduri și a acceptat provocare, gândindu-se că e mare nevoie de ea și că ceea ce face ar avea mult mai multă valoare la Giurgița. A venit deși știa că nu are director adjunct și nici administrator și că va trebui să facă singură treabă de 3 oameni.

Vara trecută, alături de alți profesori, o găseam pe holurile școlii, zugrăvind și dând cu lac. Dar ăsta să fie baiul. A trecut prin altele mult mai grele și tot a supraviețuit. Acum se gândește dacă mai vrea sau nu să plece de la Giurgița. Și nu e singura.

Învățătorul ce a adus prima medalie de aur la școala din Giurgița

Cosmin Drăghici vine dintr-un sat din Mehedinți și, copil de profesori, în copilărie a jucat oină. Tatăl său, profesor de sport la inițiat și tare drag i-a fost sportul acesta. A ales în schimb meseria mamei și chiar dacă ar putea preda și limba română, îi place să-și petreacă timpul cu cei mici și, înainte de ore și după, să antreneze echipa de oină a școlii.

Când a venit cu această idee, mulți s-au uitat cruciș la el. A înființat o organizație sportivă, a pus bani din buzunar și a făcut primele cantonamente. Erau părinți care nu auziseră de oină și, deși sceptici, până la urmă și-au lăsat copiii la antrenamente. Și bine au făcut. Echipa școlii a adus prima medalie de aur la o olimpiadă și azi e multiplă campioană națională la juniori.

Asemenea lui sunt mulți oameni care își dau tot sufletul pentru școală și pentru copii. Chiar și nea Mari, șoferul autobuzului școlar ce și-a luat titlul de antrenor secund al echipei de oină și care e acolo pentru orice atunci când vine vorba de copii.

Fiecare dintre ei a fost capabil să facă eforturi, să renunțe la confort și la multe alte lucruri, doar ca să fie aproape de copiii din Giurgița.

Acum avem și noi șansa asta. Să profităm de ea și să donăm.

Donează aici