Învață să visezi, visează să înveți: Povestea de succes a lui Ștefan, copilul premiant din Sălcioara

Ștefan este cel mai mare dintre cei patru copii ai familiei Rău, dar și un exemplu de urmat pentru frații săi. Învață foarte bine la școala din sat, are note bune și visează că într-o bună zi se va face polițist.

Deunăzi se visa fotbalist, portar la o mare echipă de club însă, din nu se știe ce cauză, nu a mai fost cerut la echipa din sat. I-ar plăcea mult să meargă la fotbal, dar satul Sălcioara e destul de Izolat și cu greu ar ajunge în cel mai apropiat oraș unde se practică acest psort. Așa că i-a rămas să se concentreze pe școală, să ia notă mare la Evaluarea Națională și, anul viitor, să meargă la liceu.

„Noi venim din București, mama lui a făcut acolo Liceul de chimie și a terminat cu media 8,50. Asta visăm și pentru ei, să meargă cât mai departe”, spune tatăl lui Ștefan.

O familie cu patru copii și și mai multe provocări

Tatăl lui Ștefan a terminat doar 8 clase. Provine dintr-o familie greu încercată, în care a fost nevoit de mic să învețe meserie. S-a luat cu munca și nu a mai avut timp și de școală. Mama lui Ștefan s-a născut în Sălcioara, dar pentru că învăța bine, a ajuns la liceu la București. Acolo s-au cunoscut și s-au căsătorit imediat după bacalaureat.

„Noi nu am realizat atunci cât de importantă e școala, de aceea vrem ca ei să învețe că fără carte nu faci nimic”.

Azi mama lui Ștefan lucrează în producție, la o fabrică, iar tatăl e sezonier în construcție, prin Europa, pe unde prinde contracte. Stă câte tre,i patru luni plecat pe șantiere ca să câștige un ban să le poată asigura condiții bune copiilor lui. Doar așa a putut să aibă casă cu baie și centrală termică în casă, altfel, cu salariile de aici nu s-ar fi descurcat.

„Îmi e dor de copii, de familie, dar ce să fac? Nu pot să aștept să primesc ajutor social”, spune el cu mândrie, dar și mâhnire în același timp.

Citește și: Cu un vis în suflet și o familie în spate: Povestea Andreei, eleva de zece și viitoare doctoriță

Cel mai mic dintre copii e în clasa o, Isabela e în clasa a II-a, iar Gabriel în clasa a V-a. Toți învață foarte bine și sunt foarte silitori.

„Bunica se ocupă de ei, ea îi verifică la teme și se asigură că nu se duce niciunul cu lecția neînvățată”, mai povestește tatăl lui Ștefan, bazându-se pe faptul că are copii foarte silitori, de care e tare mândru.

Atunci când le lipsește ceva, se dă peste cap dacă e nevoie și le cumpără, să nu-i arate lumea cu degetul, să nu fie frustrați și să sufere. Mai apoi, cât de grea e munca pe șantier, numai el știe. O îndură bucuros știind ce răsplată primește acasă.

Așa că atunci când l-am întrebat dacă au nevoie de ceva, cu greu a zis că Ștefan va avea nevoie de ceva meditații, tabletă și poate să meargă la un curs sportiv, să-și consume energia și să nu mai sufere după fotbal. Dar dacă s-o putea bine, dacă nu, are treabă să învețe să ajungă cât mai departe.