Visurile Alexandrei: Educație, handbal și o poveste de luptă pentru un viitor mai bun!

Alexandra are numai 9 ani și are de pe acum o mentalitate de învingătoare. De mică a fost învățată că dacă va munci, va reuși tot ce-și propune și a fost încurajată să viseze mare.

„Îmi doresc pentru ea să meargă cât mai departe, să ajungă la facultate, să nu rămână aici la țară, ba dimpotrivă, să meargă în toată lumea asta mare”, spune mama ei.

Deși este abia în clasa a III-a, Alexandra e printre cei mai buni elevi din școala de la Sălcioara, extrem de silitoare, studioasă și serioasă. O are model pe sora ei, olimpică pe județ la română și franceză, câștigătoare a premiului I din clasa a V-a până în clasa a VII-a.

Însă nu are niciun ajutor, părinții fiind plecați toată ziua la muncă.

Alexandra visează să joace handbal

Zi de zi, Alexandra și Ștefania se pregătesc pentru viitorul ce le așteaptă. Alexandra merge la școală în sat, Ștefania merge la Lehliu Gară. Se reîntâlnesc amândouă după școală și se apucă de teme. Nu le lipsește nimic, părinții muncesc de dimineața până seara ca să le asigure lor toate resursele și să le satisfacă toate nevoile. Mama e vânzătoare la magazinul din sat și în fiecare zi ajunge acasă seara, după ora 8, iar tatăl este șofer, transportă muncitori cu autobuzul. Nu câștigă salarii mari, însă chibzuiesc toți banii astfel încât fetelor să nu le lipsească nimic.

„Ne lăsăm pe noi dacă e nevoie, dar lor nu trebuie să le lipsească nimic”, spune mama Alexandrei.

O singură dorință au fetele: să poată juca handbal. Numai că visul lor nu poate fi împlinit deoarece Sălcioara pare un sat uitat de lume și de timp în inima Bărăganului, unde nici ploaia nu bate uneori, darămite să vină un profesor să țină antrenamente cu copiii.

Cel mai apropiat antrenament la handbal se desfășoară la Slobozia, un efort mult prea mare pentru părinții Alexandrei și ai Ștefaniei.

Lupta pentru educație nu se termină niciodată

Alexandra mai are un exemplu atunci când vine vorba de dorința arzătoare de a avea un viitor și de lupta pentru educație.

Mama ei s-a născut în același sat, a terminat școala profesională, a devenit cofetar-patiser, dar nu a profesat niciodată în acest domeniu. S-a căsătorit foarte tânără și după câțiva ani de zile, însărcinată fiind, s-a întâlnit cu fosta ei dirigintă care, cu numai câteva cuvinte a convins-o să nu-și lase studiile neterminate. Așa că s-a înscris la liceu, la seral și deși avea copil mic, a reușit să-și finalizeze studiile.

Inspirat de ea, soțul ei a făcut același lucru. S-a înscris și el la liceul silvic și a reușit să finalizeze studiile.

Nu au reușit să dea examenul de bacalaureat, însă sunt fericiți că au dat exemplu, au demonstrat că se poate și le-au arătat fetelor că niciodată nu e prea târziu să lupți pentru visul tău și pentru viitorul tău.