Anul trecut, la Evaluarea națională, doar doi elevi de la Școala gimnazială Dimitrie Cantemir din Baia Mare nu au luat notă de trecere. Restul, nu numai că au promovat, dar au obținut și medii foarte mari. Peste 160 de elevi din școală primesc burse de merit, toți cu medii peste 9,5. Iar când vorbim de concursuri și olimpiade, trofeele și medaliile sunt la loc de cinste. Cum e posibil? Datorită viziunii unei echipe de profesori ce își fac cu dedicare meseria și au în obiectiv doar binele și dezvoltarea copiilor.
Școala are nevoie de spațiu
Școala gimnazială Dimitrie Cantemir din Baia Mare e o școală foarte mare, cu câte șase clase paralele și foarte mulți copii în fiecare generație. De ce se înscriu atât de mulți? Pentru că s-a dus vestea că aici profesorii pun mare accent pe abilitățile copiilor de a se descurca în viață, de a învăța altfel de competențe de care, cu siguranță, se vor folosi mai târziu.
În urmă cu doi ani, când Măndița Baias prelua funcția de director erau mult mai puțini copii înscriși în școală. Între timp, școala a intrat într-un program pilot și astfel, profesorii au putut decide singuri ce activități fac cu copii, dar mai ales unde. Din lipsă mare de spațiu, au decis ca în fiecare săptămână, cinci clase să facă ore în alte locații ale orașului, cum ar fi la teatru sau la muzeu.
Lipsa de spațiu este motivul pentru care școala a intrat în campania „Împreună pentru școala noastră, prin care încearcă să convingă oamenii de bine să doneze pentru nevoia copiilor și visurile lor. Cu banii adunați, directoarea are un plan foarte mare și frumos: Să amenajeze câteva foișoare cu bănci și tablă pentru a ține o parte din ore în aer liber, indiferent de vremea de afară, așa cum se întâmplă în țările nordice.
Donează aici
Fizica și copiii, marile pasiuni ale directoarei
Măndița Baias s-a născut în Vrancea. De mică s-a îndrăgostit de fizică și a știut că acesta va fi drumul ei în viață. A făcut facultatea la Iași, a fost repartizată la Turnu Severin, iar apoi s-a căsătorit și s-a mutat în celălalt capăt de țară, la Baia Mare.
Despre fizică spune că e cea mai frumoasă materie, ce sapă în mintea copilului și îl incită să gândească.
La început de carieră a predat la o școală specială și, oricâte planuri și-a dorit să realizez, s-a simțit mereu nepregătită pentru acel post și a înțeles atunci cât de importantă e educația psihologică în toate domeniile. Așa că atunci când a venit la Școala Dimitrie Cantemir din Baia Mare, a făcut tot posibilul să le ofere elevilor ei cea mai bună pregătire. În doi ani câștiga deja aurul la olimpiada națională de fizică și de atunci a adus multe alte premii școlii.

Când fostul director a ieșit la pensie, și-a pus problema pe mâinile cui va ajunge școala. Avea susținerea colegilor, avea o viziune și avea planuri mari, așa că nu i-a rămas decât să încerce. Iar rezultatele se numără azi și se vor număra după 18 noiembrie, când, cu banii strânși în campanie, probabil că va construi aceste clase în aer liber pe care le visează pentru copii.
Se hrănește zilnic cu zâmbetele lor, cu visele și dorințele lor și nu e pauză în care să nu fie îmbrățișată de cei mici. Într-o zi, o fetiță i-a spus: „Majestate”. A fost flatată și surprinsă, însă a înțeles perfect ce rol poate avea atunci când se scrie viitorul elevilor ei.
Povestea școlii spusă prin ochii copiilor
Alexandrei, vara trecută, i-a murit mama. Ultimele luni din viața ei i-a stat la căpătâi și a îngrijit-o. Tatăl e și el bolnav de cancer, așa că fata a ajuns în îngrijirea unei alte familii. O schimbare majoră, cu o încărcătură emoțională extrem de mare pentru un copil așa crud. Alexandra însă pare că face față bine noilor provocări. Își vede de treabă, învață bine și visează la un viitor mai bun. Mai mult decât atât, își ajută și noua colegă, pe Iustina.
Tot vara trecută, când în școală era șantier, Iustina a intrat pe poartă, a spus că vine dintr-un cătun de prin Suceava, că s-a mutat cu tatăl ei la Baia Mare și ea vrea să urmeze această școală, pentru că simte „o energie bună”. După o discuție cu tatăl Iustinei, fata a fost înscrisă și acum este colega de bancă a Alexandrei. Ambele vin cu un bagaj emoțional foarte greu, însă se ajută una pe alta și promit să aibă un viitor frumos în față.

În școală învață și copii ucraineni. Ivan are o poveste foarte tristă, asemănătoare celorlalți refugiați. A fugit din țara lui împreună cu tatăl său și s-a refugiat la Baia Mare. În aproape doi ani a învățat să comunice cât de cât în limba română și a devenit unul dintre membrii echipei de fotbal a școli. acum își ajută un alt coleg, venit recent, care vorbește doar ucraineană.

Pentru ele, pentru Ivan, dar și pentru ceilalți elevi ai școlii, faceți o donație. Cu numai 5 euro pe lună le putem oferi acestor copii încrederea că pot reuși orice își propun în viață.
Lasa un raspuns sau comentariu
Trebuie sa fii Intra in cont sau Inregistreaza cont nou pentru a posta un mesaj.